Pârtia Chilii din comuna Mioarele, singura pârtie de schi din Argeş, a fost închisă din cauza hoților care au furat mai multe piese din maşina care nivela zăpada.
E vorba despre utilajul numit ratrac, de la care au fost sustrase electromotorul şi compresorul şi care nu mai poate fi utilizat acum.
„Din ratracul cu care se nivela pârtia au fost furate mai multe părţi esenţiale, care îl făceau funcţional. Pârtia este extrem de periculoasă fără bătătorirea zăpezii, iar siguranța schiorilor este pe primul loc. Nu ne putem asuma astfel de riscuri”, a declarat la un post de televiziune administratorul pârtiei.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public referitor la furtul unor componente de pe un utilaj folosit la bătătorirea zăpezii pe o pârtie din zona Muscel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeș precizează că până acum nu a fost înregistrată nicio sesizare cu privire la acest aspect.
Polițiștii din Câmpulung s-au autosesizat și vor face verificări în vederea clarificării situației și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis poliţia judeţeană.