Aşa cum v-am informat, miercuri a început a 33-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Carpaţi”. După ce ansamblurile participante au fost primite la Consiliul Judeţean de preşedintele Dan Manu, acestea s-au deplasat la Primăria Piteşti, unde au fost primite şi de primarul Cornel Ionică. Înainte de a intra în sala mare de şedinţe a Consiliului Local, ansamblurile au susţinut în faţa Primăriei microrecitaluri care au încântat un public numeros.
Mulţi piteşteni deja puneau pariuri în legătură cu ansamblul care va câştiga trofeul Festivalului în acest an. Să fie vijelioşii români? Să fie lenţii olandezi? Să fie exoticii chilieni? Sau năvalnicii bulgari? Ori poate turcii? „Mă bucur că acest festival începe la Piteşti şi se termină tot aici, pe 15 august, cu un spectacol aparte în Piaţa «Vasile Milea». Este o excelentă oportunitate de a ne promova valorile noastre tradiţionale şi de a avea acces, la rândul nostru, la tradiţiile altor state cum ar fi Olanda, Bosnia-Herţegovina, Turcia, Bulgaria, Columbia, Republica Moldova, Chile, Grecia şi Italia. În cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentanţii ansamblurilor folclorice le-am înmânat acestora şi câteva simboluri ale Piteştiului, astfel încât numele oraşului nostru va fi menţionat şi mai mult peste hotare. Primăria Piteşti este alături de Consiliul Judeţean, ca partener, în efortul de organizare a acestui festival şi a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, fiind conştienţi că respectându-ne tradiţiile şi valorile putem clădi cu încredere şi speranţă viitorul”, a declarat primarul Cornel Ionică.
Claudiu DIŢA
Foto: Gabriel PINTILEI