Paștele a venit. Paștele a trecut. Primul pentru preotul Daniel Radu și soția sa Georgiana, fără iubita lor copilă. Dariana avea doar 16 ani și câteva luni când a fost răpusă în urma unei operații complicate la inimă. Avea o minte sclipitoare care a propulsat-o în rândul celor dintâi elevi ai Colegiului I.C. Brătianu. Frumusețea și delicatețea întregeau portretul unui copil ideal. Pe care cei doi părinți l-au iubit ca pe lumina ochilor. Fetița lor scumpă pe care au divinizat-o. Și care avea atâtea planuri de viitor. Dari a lor care se visa în uniformă de polițist. Dari pe care și-o imaginau mireasă. Dari …care era inertă între scândurile unui sicriu…
Ce tânguire! Slujitor al sfântului altar, Daniel Radu, tatăl adolescentei a participat la multe înmormântări. Văzuse mereu „ce despărțire este, ce tânguire, ce plângere”. Însă în nici în cel mai negru coșmar al său nu s-ar fi gândit că va asista la slujba de înhumare a propriului copil. O cântare a slujbei sună cutremurător: „Se dă gropii, cu pământ se acoperă, în întuneric se sălășluiește…” Cum să suporți așa ceva când cel adormit este chiar copilul tău? Și cum să nu ți se facă zob și țăndări inima?
Povara Crucii Iisus a purtat Crucea. S-a răstignit pe ea. Georgiana și Daniel Radu au și ei o cruce. Grea. Cumplit de grea, împovărătoare. Și cu ocazia acestor sărbători pascale și-au dat seama că sub povara crucii lor pot fi striviți. Sufletește. Nu doar că nu își pot regăsi cadența. Dar orice zi care trece fără fetița lor este o încercare pe care nu știu dacă o pot trece. Casa, camera ei, lucrurile ei, obiectele vestimentare, toate „vorbesc” despre Dariana și le amintesc părinților că au pierdut tot ce aveau mai de preț.
Mami e aici… Georgiana Radu știe că nu își va mai vedea niciodată copila. Ea a adus-o pe lume. Și tot ea a condus-o pe ultimul drum, la ieșirea din lume, stând tot timpul cu capul pe marginea sicriului în timpul slujbei de înmormântare. Își ținea fetița de mână precum odinioară, de mânuță o ducea la grădiniță. Și în parc, la locul de joacă. La începutul lunii aprilie, a dus-o din nou „de mână” în mod simbolic. Într-un loc din care nu se va mai întoarce niciodată: „Sunt cu tine, iubita mea, nu îți fie teamă, sunt cu tine, mami e aici, te ține de mână…”
Plânge inima Așa a fost în ziua în care sicriul a fost zidit în cavoul familiei dintr-un cimitir din Bradu. Mamei îi e dor de frumoasa ei, de prințesa ei. Un dor chinuitor. Dor istovitor. Dor ucigător. O rană sângerândă îi este inima. Plâng ochii mamei și inima ei plânge. Plâns necurmat.
„Dumnezeu ți-a pus aripi” Durerea nesfârșită este mărturisită pe rețelele de socializare. Deopotrivă cei doi părinți îndoliați au dat „glas” simțămintelor. Iar mesajele lor nu sunt recomandate cardiacilor pentru că pot provoca stări de jale chiar și pentru cei care nu au cunoscut greu încercata familie. Iată câteva fragmente: „Te căutăm în fiecare colț al casei, am da toți anii din viețile noastre să te mai putem vedea măcar o clipă! Dumnezeu ți-a pus aripi iar nouă ne-a smuls inimile și a uitat să ne îngroape cu tine.”
Ar fi o binecuvântare… Dar cel mai tulburător este paragraful în care cei doi părinți își strigă disperarea și fac o „declarație” stupefiantă: „Am vrea să murim! Moartea ar fi o binecuvântare pentru noi, am fi fericiți să te revedem, am vrea să petrecem în eternitate cu tine! Te iubim mult, prințesa noastră!”
Solidaritate Toți cei care au cunoscut-o și prețuit-o pe Dariana Radu, nu au uitat-o în aceste zile de sărbătoare. Colegi, prieteni, vecini, au mers la cimitirul din Bradu și s-au recules la cavoul fetei. Fosta dirigintă a Darianei, din clasele V-VIII nu putea lipsi. Prof. Mădălina Nițulescu este foarte afectată pentru că Dariana nu i-a fost doar elevă ci și prietenă. Acum cu toții își îndreaptă gândurile spre cei doi bieți părinți, mai ales după mesajele uluitoare pe care le-au postat. Fiecare îi încurajează cum poate și mai ales se roagă divinității să le dea puterea de a rezista durerii imense. Deasemeni și mulți preoți de pe cuprinsul eparhiei Argeșului și Muscelului, unii dintre ei foști colegi de facultate ai tatălui îndoliat, se roagă în altare pentru ca pacea să pogoare în sufletele celor doi părinți care nu își revin.
Nu a murit, ci e vie! Singura consolare este aceea a faptului că, așa cum și preotul Daniel Radu știe, „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis, are viață veșnică și la judecată nu va veni ci s-a mutat din moarte la viață!” Dariana mergea la slujbe. Participa la Sf. Liturghie alături de mama ei. Asculta cuvântul Lui. Dariana credea în El și în Cel ce L-a trimis pe El. Dariana este în lumina Lui. Căci niciodată Dumnezeu nu își ia cuvântul înapoi. Și ce a făgăduit face. Și doar El a spus: „Cel ce crede în mine, chiar de va muri, viu va fi!” Pentru rugăciunile tuturor celor impresionați de această tragedie, părinții Darianei vor simți mângâierea divină, revărsarea de har și vor fi încredințați că este întocmai precum a spus Hristos iar fata lor nu a murit ci e vie, într-unul dintre locașurile pregătite de El, celor care au crezut pe când viețuiau pe pământ, în trup…
