Pe vremuri, în pragul bisericii „Maica Precista”. Acolo îl aşteptau prietenii, fiii şi fiicele duhovniceşti, cei apropiaţi, pentru a-i face urările cuvenite cu ocazia onomasticii sale. Zilele trecute, pe 8 septembrie, în ziua prăznuirii Naşterii Maicii Domnului, s-au întâlnit la crucea de marmură albă. Înainte împărţeau zâmbete şi îmbrăţişări frăţeşti. Acum două zile s-au împărţit bucate, „pentru sufletul lui, să-i facă Dumnezeu parte!”. Dacă se bucură în Împărăţia Cerurilor nu ştim. Cert este doar ceea ce se vede: părerea de rău; mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe părintele Marius Popescu vin la mormântul lui cu diverse prilejuri. Iar pe 8 septembrie a fost unul dintre ele.
Duhovnicul lor drag şi-a dat ultima suflare în urmă cu aproape trei ani, în Ajunul Crăciunului, chiar în altarul bisericii unde-I slujea Domnului. Biata-i inimă bolnavă, greu încercată de necazurile prin care preotul a trecut, şi-a încetat bătăile după ce Marius Popescu s-a întors seara de pe la casele enoriaşilor unde vestise Naşterea Domnului. Lovitura a fost cruntă pentru bieţii părinţi, iar tatăl nu a putut supravieţui mult timp cu gândul că iubitul său fiu zace în pământ. Într-un an, Mihai Popescu, preot slujitor o viaţă întreagă la aceeaşi biserică în care i s-a prăpădit băiatul, a sfârşit şi el cu cele lumeşti, dându-şi obştescul sfârşit.
Acum, cei doi, tată şi fiu, sunt la doar câţiva paşi unul de altul, cele două cripte din cimitirul „Sfântul Gheorghe” fiind la mică distanţă. Se vor fi întâlnit în veşnicie, în lumina Celui Preaînalt, aşa cum le este dat oamenilor buni. Iar cei care i-au cunoscut, enoriaşi ai parohiei „Maica Domnului”, în special, continuă să le aducă prinos de recunoştinţă la mormintele lor. Iar parohul bisericii „Maica Domnului”, părintele Victor Grigore, îi pomeneşte săptămânal în rugăciunile sale pe cei doi care au plecat dintre noi şi vor fi slujind lui Dumnezeu de lângă Tronul Împărăţiei Sale.
