Enoriaşii parohiei Mavrodolu din centrul Piteştiului vor veni vineri dimineaţa în număr mare la biserica dragă inimii lor. Au un motiv special pentru bucuria duhovnicească pe care o vor resimţi, deoarece va fi prăznuit Sfântul Mucenic Haralambie, acesta fiind unul dintre ocrotitorii lăcaşului de cult. De la începutul săptămânii se fac pregătiri intense pentru ca totul să fie ca la carte, fiind aşteptaţi sute de credincioşi care vor primi, după obicei, un pachet cu mici daruri culinare. Slujba se anunţă deosebită, fiind săvârşită de însuşi ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care-l va avea alături pe părintele protosinghel Caliopie Ichim. Cei doi vor fi înconjuraţi de un mare sobor de preoţi slujitori. Ziua va fi specială pentru părintele Calinic care, în fiecare an pe 10 februarie, rosteşte emoţionat, uneori chiar cu ochii înlăcrimaţi, tradiţionalul cuvânt de învăţătură. Iubitul său tată purta numele Haralambie şi, se-nţelege, arhiereul nu poate vorbi despre sfântul prăznuit fără a aminti şi de părintele său. În acest context, enoriaşii aşteaptă cu nerăbdare momentul în care întâiul păstor al argeşenilor şi muscelenilor îşi va deschide sufletul şi va povesti, aşa cum s-a întâmplat şi altădată, felul în care sfântul i-a purtat tatălui său de grijă şi i-a fost grabnic ajutător.
Eduard TOMAZIU