Anual, în România, mii de semeni sunt răpuşi de cea mai cumplită boală, pe care uneori ne ferim să o şi numim: cancerul. Fenomenul e global şi cu toate progresele ştiinţei sunt extrem de rare cazurile în care aflăm că omul a învins teribila boală. Chiar şi aceste situaţii sunt considerate miracole în lumea medicală. Dreptcredincioşii se agaţă însă de un verset din Scriptură, dătător de speranţă oricând: „Ce nu e cu putinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu!” Sunt cuvintele Mântuitorului Hristos şi tocmai la ele se referă arhiepiscopul Calinic Argeşeanul care crede că nu trebuie să ne înspăimântăm, dimpotrivă.
Brânci spre Cer
Întâiului ierarh al Argeşului şi Muscelului îi sunt binecunoscute neputinţele omeneşti, sufleteşti şi trupeşti, scăderile de tot felul. Deşi călugăr, a trăit mult timp în mijlocul oamenilor, pe vremea când era preot-celib într-un sat izolat al Transilvaniei. Îşi aminteşte şi acum de această perioadă a vieţii sale în care s-a confruntat cu suferinţa credincioşilor, mulţi bolnavi venind la biserică în disperare de cauză. O întâmplare are darul de a-i aduce zâmbetul pe chip, analizată „la rece” la un interval de timp de zeci de ani. O femeie venise cu fetiţa la biserică şi i s-a plâns preotului Constantin, de-atunci: „Părinte, fata mea are trei ani şi nu vorbeşte, nu scoate un cuvânt!” Slujitorul lui Dumnezeu a pus mâna pe creştetul copilei, a închis ochii şi s-a rugat preţ de două-trei minute. Apoi a încurajat-o pe biata mamă: „Mergi liniştită acasă, va vorbi atât de mult, că vei dori să mai tacă…” A trecut o săptămână. Creştina a revenit plângând de fericire, se întâmplase întocmai. Arhiereul nostru de astăzi i-a spus: „Dumnezeu a vindecat-o, Lui să-I mulţumeşti, nu mie. Să nu spui nimănui ce s-a întâmplat”. Femeia a promis, dar duminica următoare, înaintea Sf. Liturghii, aflat în altar, preotul a privit întâmplător pe fereastră. Câteva căruţe pline cu ciungi, şchiopi, orbi, cocoşaţi, oameni cu diferite beteşuguri se îndreptau spre lăcaşul de cult!!! Aflaseră de minunea petrecută şi voiau să aibă şi ei parte de vindecări. „Am fugit…”, povesteşte astăzi părintele Calinic. Într-o recentă predică, Sfinţia Sa, folosind un exemplu din natură, le-a explicat credincioşilor care-l ascultau că minuni se petrec la tot pasul, însă trebuie doar să le desluşim:
„Cum să pricepem noi pe Dumnezeu? De exemplu, priviţi un brad! Foarte interesant cum seva din pământ, miraculos, urcă până-n vârful bradului şi merge şi pe ramuri împotriva legii gravitaţiei, când toate cad la pământ! Ei, cum face Dumnezeu minunea, ca să urce seva până-n vârful bradului şi să-i dea brânci spre înalt, spre cer? Aceea-i credinţa pe care trebuie să o avem noi, împotriva gravitaţiei! Adică, atunci când noi nu mai sperăm, trebuie să avem credinţă în Dumnezeu, că El vindecă. Să nu ne punem speranţa-n oameni, chiar şi cei din jur mai ales, câteodată ne îngroapă şi sapă şi ei când suntem bolnavi, la boala noastră şi la relele noastre, descurajându-ne. Să avem credinţă în El, căci ne vindecă şi taie legile firii”.
Ne tot lamentăm…
Arhiepiscopul consideră că uneori credinţa ne slăbeşte şi de aceea nu mai simţim ajutorul primit de la divinitate: „Cum să ne tămăduim noi când ne îngropăm credinţa în genune, în pământ! Ne tot lamentăm şi nu avem credinţa că Dumnezeu este Doctorul care tămăduieşte bolile noastre. Cum să ne tămăduim noi când ne lăsăm pradă deznădejdii, pradă lipsei de credinţă, pradă lipsei de iubire!? Iubiţi credincioşi, cea mai mare boală din lume nu este cancerul!!! Nu este moartea, nu! Cea mai mare boală din lume este lipsa de iubire, lipsa de recunoştinţă. Lipsa de iubire faţă de Dumnezeu pe care nu-L pricepem. Cum să pricepem noi pe Vindecătorul nostru dacă nu suntem convinşi că tot ce nu e cu putinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu!? El rezolvă totul…”
