Risc să fiu criticat fiindcă aduc în discuţie problema parcărilor, pusă un pic pe… dos. Cum aşa? Pe Calea Craiovei, imediat după ce trecem de intersecţia cu Str. Vasile Lupu, urmează o serie de vreo 50 de locuri de parcare, fără discuţie binevenite pentru numeroasele firme situate în clădirile de la drum.
Ce ne facem însă cu prima bandă de circulaţie, ocupată pe jumătate cu… fundurile autoturismelor? Am trecut astăzi prin zona respectivă şi am realizat că este practic inutilizabilă până aproape de intersecţia cu Fraţii Goleşti. Ba există chiar riscul, în cazul în care te încadrezi pe prima bandă, să fii (sur)prins ca într-o menghină între maşinile parcate şi cele care se află în trafic pe banda a doua de circulaţie. Este un compromis care merită, înclin să cred – în favoarea parcărilor, dar aştept cu interes şi părerea altor şoferi care cunosc zona respectivă.