În urma solicitărilor primite de la cetăţeni, autorităţile locale au reuşit să elaboreze proiectul parcării supraterane de la Spitalul de Pediatrie Piteşti. Problema e că, după cum a declarat primarul Cornel Ionică, s-ar putea ca acest obiectiv să nu mai fie realizat. În primul rând s-a afirmat că nu va fi un cine ştie ce câştig din punct de vedere al numărului locurilor pentru autovehicule. Apoi, o eventuală construcţie prevăzută cu subsol practic e imposibil de realizat din cauza reţelelor de utilităţi, al căror traseu nu poate fi modificat. Şi nu în ultimul rând, municipalitatea întâmpină probleme cu persoana pusă în proprietate pe o parte din parcare, cu care se judecă de vreo doi ani şi care nu e dispusă să vândă. În schimb, sunt mari şanse să fie construită parcarea supraterană de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, întrucât cea actuală nu mai face demult faţă solicitărilor.
Val. NICOLAU