Aici era dirijată… prostimea
# La Serbările Argeşului şi Muscelului, parcarea s-a făcut, ca de obicei, diferenţiat: „proştii” pe câmp, iar şefii şi „pilele” – la stradă sau în curtea muzeului
Din nou despre parcare şi parcări… De data aceasta, un exemplu „punctual”. Nefericit şi de evitat. Sâmbătă am dat curs invitaţiei de a participa la Serbările Argeşului şi Muscelului, la muzeul de la Goleşti. Cum parcarea la locul faptei m-ar fi indispus, făcându-se la „bunăvoinţa” unuia, am apelat la un amic pentru a face deplasarea. Păstram însă speranţa naivă ca organizatorii să fi înlăturat dezagrementul discriminării legat de acest aspect.
Iar aici era… şefimea
M-am înşelat. Ajunşi în preajma muzeului, aveam să constat că lucrurile stăteau la fel ca anul trecut. În mijlocul drumului trona, firesc, un lucrător de poliţie, înconjurat de câţiva cetăţeni. La apropierea maşinii în care eram, omul legii a întors scurt capul, a evaluat rapid situaţia şi, cu lehamite, ne-a făcut un semn cu mâna… spre un drum de ţară. Ne citise. În mintea lui, nu eram demni să parcăm pe asfalt!? Amicul a virat pe cel numit din generozitate „drum”. Unde ne-a preluat un om de ordine, care ne-a zis să mergem 400 de metri pe câmp, unde aveam voie să parcăm!! Cel de la volan a protestat, spunându-i că e invitat în calitate de fiu al Argeşului. N-a avut niciun succes. I s-a spus că toţi sunt!? Dacă toată lumea prezentă are aceeaşi calitate, noi de ce nu putem rămâne în apropiere? N-a stat de vorbă. Nu a vrut să-l lase să parcheze în apropiere, că era… şantier!? Nici pe asfalt, unde se vedeau clar câteva locuri libere!? Deja era prea mult. Eu am coborât, pentru a nu mărşălui prin praf.
În aşteptarea revenirii amicului de la parcare, unde nu erau mai mult de 20 de maşini, „ale proştilor”, cum avea să-mi spună acesta cu amărăciune, am asistat la maniera la care erau trataţi alţii de către acelaşi personaj, care decidea cine trece de el şi cine nu. O maşină, cu o femeie la volan, a fost lăsată să parcheze pe locurile de pe asfalt, de care am pomenit. Altă şoferiţă, după ce i-a spus „cine e”, a fost îndrumată să meargă mai departe, asigurând-o că va găsi loc!? Şi tot aşa. După cum respectivul dorea să-şi arate, sau nu, generozitatea. Atitudine ce avea darul să-i facă pe unii să regrete că s-au deplasat până acolo. Dacă nu aş fi văzut „în direct” câteva secvenţe ale unei asemenea maniere de lucru, total inacceptabilă, aş fi zis că am avut ghinion. Că am sosit mai târziu, aşa că ne merităm soarta.
Desigur, nu am fi avut pretenţia să parcăm în curtea muzeului, unde presupun că aveau acces doar şefii, deşi am recunoscut vreo trei automobile ai căror proprietari ştiam că nu aparţin acestei categorii privilegiate, sau având vreun stand în incintă. Dar nici ca unii să fie supuşi la un asemenea tratament diferenţiat, care mă dezgustase profund, nu e de acceptat. Că organizatorii se preocupau să-şi asigure un loc de parcare nu poate fi decât lăudabil. Incalificabilă este însă modalitatea arbitrară în care se făcea. Pentru cei defavorizaţi, o asemenea abordare echivalează cu o pată, chiar şi mică, pe frontispiciul unei manifestări cu tradiţie şi blazon.
Nicolae COSMESCU
Foto: Flavius PETRESCU
