Centrul de zi „Acces” din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al Primăriei Curtea de Argeş a organizat, în parteneriat cu Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe Basarab”, o acţiune de ecologizare a parcului „Fântâna lui Manole”. Au participat angajaţi ai primăriei din municipiul Basarabilor, elevi şi cadre didactice ale seminarului, precum şi voluntari.
Acţiunea se înscrie în proiectul „Protejarea naturii – protejarea vieţii” derulat de autorităţile locale, în cadrul căruia a avut loc şi un curs de educaţie ecologică susţinut de Ovidiu Stan, inspector principal de asistenţă socială. Totodată, participanţii le-au oferit trecătorilor pliante pe teme de mediu. Principalele obiective ale proiectului sunt dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului, conştientizarea şi sensibilizarea elevilor în acest sens, aplicarea normelor specifice asigurării echilibrului naturii, promovarea valorilor ecologice etc. De asemenea, o atenţie deosebită este acordată identificării acţiunilor negative ale omului asupra naturii, pericolul poluării şi efectele ei, dar şi formării unei atitudini motivante şi responsabile faţă de menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător prin participarea la acţiuni de ecologizare.
Val. NICOLAU