Bate vântul SCHIMBĂRII. Cuvântul l-am mai întâlnit ca logo al unei campanii. Sunt două schimbări. Una este cea pe care o pune în practică deja Guvernul PNL de a schimba, la nivel local şi în instituţii de stat, „cadrele vechi” cu cele fidele liberalilor. Este ceea ce se întâmplă de fiecare dată când cade un partid: celălalt trage cu buretele peste ce „a fost” şi-şi începe propria istorie – ştim nu? – cel mult patru ani. Este păguboasa construcţie adamică, de a lua totul de la început, fapt care are repercusiuni asupra vitezei de înaintare a României în proiecte majore.
La nivel naţional, tema schimbării prin alegeri anticipate a aprins spiritele. Deşi are „guvernul meu” (dar pe care vrea să-l dea jos, după o reţetă PSD) şi „premierul meu”, preşedintele Iohannis vrea neapărat adâncirea schimbării. Simte, corect, că acum PNL ar avea un scor ridicat la parlamentare, ceea ce ar trece PSD într-o opoziţie stânjenitoare.
Demisia premierului (foarte agreată de Iohannis) sau moţiunea de cenzură aşteptată ca pâinea caldă din partea PSD ar fi soluţiile. Sunt foşti înalţi demnitari şi analişti politici care nu agreează anticipatele. Sunt cheltuieli în plus şi momentul pare a nu fi bine ales, de vreme ce acum, în România, nu este criză politică. Rămâne, aşadar, graba ca PNL să se vadă legitimat şi de urne, nu numai de semnalul de la prezidenţiale şi de prestaţia, în curs, a propriului guvern.
Nu ştiu dacă îşi dau seama guvernanţii actuali, dar România profundă nu este chiar atât de interesată de aceste anticipate. În 2019 au avut loc două scrutinuri: europarlamentarele şi prezidenţialele. Acum se anunţă încă două; ar fi patru scrutinuri în doi ani. Nu vi se pare prea mult? În România profundă, luată, din păcate, în consideraţie doar când se deschid urnele, s-a impus un reflex pe care-l trăieşte. L-a definit foarte bine Tudor Teodorescu-Branişte: „Fiecare partid combate în opoziţie ceea ce va practica în guvern şi practică la guvern metodele pe care le va combate în opoziţie”.
Nu este acesta politicianism? Nu este acesta unul dintre instrumentele manipulării? Ba da! Este un alt moment în care, în România, se manifestă pregnant dezbinarea naţiunii, căci se trece, prin propaganda de partid, la contestări violente, la politici neortodoxe de înlăturare a celorlalţi competitori de pe eşichierul politic. Mai mereu campaniile electorale au fost însoţite de dosare DNA scoase de sub praf, de dezvăluiri din cele mai abjecte.
Delavrancea, cunoscut în epocă drept un orator redutabil („fiara cuvântului”), observa, semnificativ pentru demolatorii de serviciu: „Suntem un singur popor; Carpaţii ne sunt şira spinării”…
