În ţările civilizate sunt protejate locurile cu mare încărcătură sentimentală, cu valoare de simbol. De la clădiri şi străzi, până la o simplă bancă dintr-un parc pe care ar fi zăbovit cândva o personalitate. Nu acelaşi lucru se întâmplă în Piteşti unde comunitatea nu se învredniceşte să păstreze un simplu panou comemorativ.
Ceremonia
Era ziua de 3 aprilie a anului 1998. O delegaţie oficială a Ambasadei Indiei la Bucureşti sosea în Piteşti pentru a pune la cale o colaborare culturală. Excelenţa Sa Rajiv Dogra s-a arătat foarte încântat de Piteştiul pe care-l vedea pentru prima dată, mai ales că se apropia Simfonia Lalelelor, iar centrul urbei era plin de flori. După primirea protocolară de care s-a bucurat din partea oficialităţilor, înaltul oaspete a fost invitat în Expo Parc. Primarul de atunci, Tudor Pendiuc, pregătise cu minuţiozitate momentul ce urma. În prezenţa câtorva sute de piteşteni, locatari ai blocurilor din Ceair, primarul şi ambasadorul au pus mâna pe lopeţi şi au săpat, plantând apoi un copac. Edilul-şef luase această decizie în semn de omagiu adus lui Mahatma Gandhi, „părintele” independenţei Indiei, un gânditor profund care a influenţat istoria ţării sale. De altfel, citate din scrierile şi discursurile lui M. Gandhi puteau fi văzute pe pereţii unor birouri din primăria noastră. „Acest copac a fost sădit în amintirea lui Mahatma Gandhi, de Excelenţa Sa Rajiv Dogra şi de Tudor Pendiuc…” Aşa era textul dăltuit pe-o placă de marmură.
„Militant” sau derbedeu?
În urmă cu câţiva ani, această placă a fost găsită spartă, fiind înlocuită cu un panou din… plastic. Textul a fost şi el reprodus aproximativ; oricum, pentru curioşi mesajul era acelaşi. De câtva timp, mai multe persoane care vin zilnic să se relaxeze în parc au observat că „panoul comemorativ” a fost din nou distrus. E spart în mai multe locuri, iar o bucată din el a fost furată. Interesant este că, deşi parcul este supravegheat video non-stop, nu a fost sesizat „atacul”. Pe de altă parte, indiferent dacă a fost „opera” unui „militant” împotriva fostului primar sau a vreunui derbedeu care a lovit panoul cu picioarele, e curios faptul că şefii primăriei nu sunt interesaţi să monteze o altă placă comemorativă în locul celei distruse. Să nu fi văzut „stricăciunea” niciun poliţist local care patrulează de-atâtea ori pe lângă copacul închinat lui M. Gandhi?
Un Comentariu
Vronski
Rușine primăriei si celor care o conduc! Nu se poate așa ceva! Chiar Dl Ionică sau intermarul de acum nu vizitează niciodată parcurile din oraș? Să-și dea demisia!