Câteva zeci de piteşteni au ieşit miercuri seară din blocul „Mobilux”, după ce un apartament situat la etajul şase a fost cuprins de flăcări. 25 dintre ei locuiau deasupra locuinţei unde a izbucnit focul.
Foc la etajul şase
În jurul orei 19, un cetăţean a sunat la 112 anunţând că a văzut flăcări ieşind din apartamentul respectiv. Primii ajunşi la faţa locului au fost trei agenţi ai Poliţiei Locale Piteşti, care au intrat în bloc şi l-au găsit pe proprietarul în vârstă de 79 de ani în stare de şoc stând în faţa uşii. Ulterior au apărut trei autospeciale şi autoscara pompierilor militari piteşteni, două ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat, ambulanţe ale serviciului judeţean, poliţişti şi jandarmi, precum şi o echipă a Distrigaz, care a întrerupt alimentarea cu gaze a imobilului. Septuagenarul, care suferise arsuri uşoare pe faţă şi pe mâini şi refuza să părăsească locuinţa, a fost în cele din urmă coborât din bloc, unde un echipaj de ambulanţă l-a transportat la Spitalul Judeţean.
Şcoşi din locuinţă
În acest timp, doi poliţişti locali au pătruns în apartamentul vecin celui care ardea, de unde au scos doi copii şi pe tatăl lor, pe care i-au coborât în siguranţă. În paralel cu acţiunea de stingere, care a durat vreo 40 de minute, pompieri, poliţişti şi jandarmi au evacuat locatarii de la etajele superioare, iar ceilalţi, alarmaţi de mirosul de fum şi de agitaţia produsă, au coborât singuri în faţa imobilului. Speriată că şi locuinţa ei putea să fie cuprinsă de flăcări, o femeie în vârstă a făcut atac de panică şi a primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD.
Acces dificil
Intervenţia, spun reprezentanţii ISU Argeş, a fost îngreunată de accesul dificil al autospecialelor din cauza maşinilor parcate pe aleile înguste din spatele blocului, precum şi a fumului dens şi a fost nevoie de folosirea autoscării care a fost ridicată până la etajul şase. La un moment dat, alţi pompieri au ajuns în zonă ca să îşi realimenteze colegii cu butelii de oxigen, pentru că cele din dotare se goliseră în urma participării la exerciţiul „Seism 2016” din Bucureşti. După vreo două ore de aşteptare locatarii s-au putut întoarce în apartamentele lor. Au ars mobilă, textile, cărţi şi hârtii din dormitor şi bucătărie, iar din verificări a rezultat că incendiul a avut drept cauză o lumânare uitată aprinsă.
Val. NICOLAU