De când a început pandemia, fără să iau parte la vreo ruletă rusească, mi-a trecut de trei ori glonţul razant cu tâmpla. M-am operat de „fiere” (colecist) într-o clinică din Bucureşti unde Covid-19 făcea ravagii, iar de două ori am fost în contact nemijlocit cu persoane pozitive la testul ce a devenit bau-baul omenirii. Cât am fost internat, postoperator, dar şi când am stat izolat la domiciliu, am citit mult, am scris, mi-am pus ordine în hârtii şi în gânduri şi am butonat la nesfârşit telecomanda televizorului. Asta pentru că nu pot trăi fără să fiu informat. Dar când vezi cât suntem de nebuni, de manipulaţi şi de convinşi că tot ce zboară se mănâncă, îţi vine să-ţi iei lumea în cap.
Sigur că oricine poate să aibă păreri şi convingeri personale despre orice, să fie homosexual sau să creadă în reîncarnare, să se roage la Dumnezeu sau la Alah, fără a face din asta prozelitism pentru un întreg popor. De câteva luni, asistând la zâzania permanentă şi asurzitoare dintre politicieni, formatori de opinie, frustraţi în căutarea unor efemere celebrităţi, zeci de neica-nimeni care-şi dau cu părerea, medici şi vraci de ocazie, trei persoane mi-au lăsat un gust amar.
# Dana Budeanu are un discurs buruienos, agresiv şi o înşiruire de vorbe goale. Este o tupeistă de mahala, un fel de Miţa Teribilista care, în nopţile cu lună plină, insomniacă fiind, îşi imaginează că, dacă o vedem la Gâdea şi la Ciutacu, ne dă pe toţi românaşii pe spate. În concluzie, un fel de monoloage ale vaginului.
# Un tip care, de ani buni, nu-şi mai încape în piele pentru că a fost creditat ca mascul Alfa de tabloide şi de şiruri de gâsculiţe mioritice, cărora le-a fredonat obsesivul „ţi-am dat un inel, mare cât inima mea”. Dacă tăcea şi nu debita inepţii despre coronavirus şi pandemie, un interpret respectabil rămânea. Nu va trece mult timp şi îl vom vedea intrat în politică şi pe Dan Bittman.
# Doamna Monica Pop, profesor universitar şi apreciată profesionistă a oftalmologiei româneşti, a făcut o gafă impardonabilă. Care nu-i poate fi scuzată, pe motiv că are prin ADN o personalitate accentuată. Când lumea este aşa de derutată şi de panicată din cauza unui virus încă incontrolabil, să afirmi că vaccinul aşteptat nu-i o soluţie pentru că poate declanşa o leucemie, medic fiind, este o mare greşeală pentru un formator de opinie.
3 Comentarii
un cetatean
Dar de discursurile buruienoase ,zilnice ale unuia care numai la unitate nu indeamna ce parere ai maestre ? Dar de tampeniile debitate de unii ministri actuali nimic ,nimic? Nu de altceva ,dar astia au puterea de ati influenta viata,asta nu conteaza pentru dvs ? Intrebari retorice ,nu voi capata raspunsuri vreodata.Asa doar de dragul discutiei.
Anonim
Cât de îndoctrinat (prost) poți fi, dacă de nătărăul național (dar alogen) nu găvărești nimic.
Anonim
Trei opinii oportune de mult bun simt ! Respect ! ” pasare rara ” aceste pareri
Din pacate :
Primitivi se inmultesc mai des .
Daca nu se vede nu exista !
Adevarul este ca unele persoane inteleg mai greu .Se antampla si la case mai mari A se vedea Donald Trump !