Ieri de dimineaţă, având treabă într-o instituţie publică din Piteşti, dar nefiind încă pe deplin trezit, apelez la soluţia „magică”: automatul de cafea. În fond, astfel de maşinării sunt la tot pasul şi, deşi bei un „ceva” nedefinit”, măcar ai senzaţia de cafea pe buze şi mintea pare să lucreze mai repede. Aparatul cu pricina avea două opţiuni: cafea la 1,5 lei sau cafea la 2 lei. Aleg cafeaua la 1,5 lei. Introduc o bancnotă de 1 leu şi o monedă de 50 de bani, dar pe ecran apare că am în cont 1 leu şi, desigur, nu pot selecta băutura dorită. Mai introduc 1 leu, optez pentru cafeaua de 2 lei, dar aparatul se face că plouă: nu îmi mai dă restul de 50 de bani. Faza se repetă de mai multe ori cu persoane diferite la care, cineva din mulţimea care aştepta la coadă (v-am spus că eram într-o instituţie publică…) spune: „Până şi automatul de cafea ia ciubuc!”. Da, cam aşa, că doar trăim în România…
