O dezbatere în toată regula s-a iscat în mediul virtual în urma articolului „Un bloc «sugrumat» va răsări şi în Găvana!„, publicat ieri în ziarul nostru sub semnătura lui Flavius Petrescu. Şi nu ne miră deloc ceea ce se întâmplă. În ultimii ani, Piteştiul a devenit un oraş atât de aglomerat, încât, la orice iniţiativă de acest gen, lumea se împarte în două tabere: una – mai mare – a locatarilor care se văd din ce în ce mai înghesuiţi în arealul lor urbanistic şi aşa destul de limitat, şi alta – mai mică – a „dezvoltatorilor imobiliari”, puşi evident pe construit acolo unde găsesc un petec de pământ disponibil.
Pe scurt, colegul nostru scria ieri că pe strada Alunului din cartierul Găvana a fost aprobată construirea unui bloc cu trei etaje, aproape lipit de altul şi de nişte case (foto). Cine a aprobat-o? Consilierii locali. Adică tocmai cei care – prin vocea liderului PSD Cristian Gentea – se declarau recent îngrijoraţi de modul în care se construieşte la Piteşti în zone aglomerate. Cum aşa? Păi, uite cam aşa: „Vaaaai, suntem foarte îngrijoraţi că strada Alunului e aglomerată şi că acolo sunt multe construcţii, dar hai să votăm! Cine e pentru? Deci, în unanimitate, se aprobă! Dar, să fie clar, suntem foarte preocupaţi”…
Lăsând ironia la o parte, trebuie spus că, până la proba contrarie, proiectul acestui imobil are acoperire în acte. Cuprinde şi spaţii verzi, şi alei, şi locuri de parcare, şi loc de joacă, toate pe 767 mp, cu tot cu blocul propriu-zis! Credem că proiectantul, dacă se forţa puţin, mai putea adăuga şi o piscină… În fine, există un plan de detaliu şi un plan zonal aprobate în acest sens (altfel nu se poate!), deci construcţia pare „ca la carte”. Sau nu – ar spune specialişti – având în vedere că la avizarea unor astfel de lucrări e nevoie şi de un plan urbanistic general, care poate fi decisiv judecând posibilitatea construirii într-un ansamblu. Or, un astfel de PUG nu mai este actualizat, fiindcă – după cum ni se explică – nimeni n-ar fi interesat să participe la o licitaţie în acest sens. Oare?
Prin urmare, aşa apar „ciudăţeniile”, cum ar fi aceea că blocul de pe strada Alunului va fi la doar doi metri jumate de vecinul de la nord-est! Şi aşa apar comentariile de genul „speculaţii ieftine” (pe care le-ar fi făcut colegul nostru când a scris acest articol) sau – din contră, din tabăra cealaltă – „jigodii care nu se mai satură ar fi în stare să facă blocuri şi printre morminte”.
Nu sunt de acord cu un astfel de limbaj. Personal, cunosc câţiva constructori de blocuri pe care-i apreciez pentru ceea ce fac. Ştiu şi că unii şi-ar dori să spargă „tiparele” şi să ridice în Piteşti, dacă vor găsi loc şi înţelegere, un zgârie-nori. De ce nu? E clar însă că n-aş vrea să mă pomenesc cu un bloc trântit pe spaţiul verde al imobilului în care locuiesc. Şi ar fi tragic ca în urma unor astfel de construcţii înghesuite, pompierii şi ambulanţele să n-aibă pe unde trece în caz de necesitate!
7 Comentarii
Anonim
Păstrând proporțiile , cine ar fi crezut că Detroit (SUA), cu numai câteva decenii în urmă în expansiune economică (ind. auto), va ajunge azi simbolul depopularii metropolitane , odată cu falimentul industriei sale ?…
Gabriel Lixandru
Just.
Goargăș
Dacă se vor verifica la sânge toate construcțiile edificate în Pitești, printre blocuri, pe alei, trotuare și spații verzi, eu vă spun că foarte multe sunt pe marginea legii. Dacă mă dă vreun constructor în judecată să-mi spună pentru a-i pune la dispoziție datele de identificare. În caz contrar ar rezulta că regimul comunist, ăla criticat și hulit, avea PUG-uri realiste, aerisite și ecolgice care acum sunt considerate desuete. Hmmm…. P.S. Figura de stil a alter ego-ului meu, Boni, ,,…ar fi în stare să facă blocuri și printre morminte”, chiar dacă este dură, mi se pare că reflectă cumva rapacitatea unor contemporani.
,,Când mă îngropați, să mă ingropați în picioare, cu mâinile afară, ca pe Alexandru Macedon. Să se vadă că n-am luat nimic cu mine” Dumitru Sechelariu, fost primar al Bacăului.
Gabriel Lixandru
Pe de altă parte, în alte state, cum ar fi SUA, s-a construit şi… în dungă, de nu mai poţi arunca un ac… Scuzaţi comparaţia. Dar nici pe acolo nu cred că mai e ca înainte…
Anonim
Sunt curios cum ar fi aratat Manhattan cu regulile noastre de POT/CUT, obligatia de a amenaja spatii verzi pe proprietate privata in loc sa faca primariile spatii verzi pe domeniu public (cu ce te incalzeste pe tine ca vecinul a amenajat un parculet daca tu nu ai acces la el?), cum ar fi aratat cu studiile noastre de insorire (am vazut cladiri care nu au lumina la nicio ora din zi)…
Pe de alta parte, ce spune Goargas este adevarat: spatiile gandite in perioada comunista au fost ok impartite cu o singura exceptie-parcarile-asta din cauza ca nu a putut nimeni sa-si imagineze cate masini vor fi. La noi primaria ii obliga pe dezvoltatori sa faca locuri de parcare insa nu ii impiedica sa le vanda pe sume exorbitante suplimentar fata de preturile apartamentelor…uite aici un subiect bun de articol 🙂
Goargăș
Nu vă contrazic, doar că noi am fost/suntem obișnuiți puțin altfel. Față de ei avem și simțul proprietății mai dezvoltat, nu prea iubim chiriile (leasingul operațional), joburile multiple, mutatul ca țiganul (scuzați, romul) cu cortul. Cred, totuși, că situațiile sunt diferite, le știm cu toții, nu are rost să mai dezvolt. Având însă în vedere faptul că suntem în urma lor cu mulți ani, poate că vrem să-i ajungem și să-i imităm inclusiv în acest domeniu.
Anonim
Treaba e la fel peste tot in Romania .Consilierii localI voteaza orice impreuna cu Regele Ionica si sleahta lui .