Related Articles

2 Comentarii

  1. 1

    Savu Gheorghe

    Domnule Badiu, ați surprins foarte bine legătura sufletului cu pământul. Spuneți că, de fapt, nu omul este stăpânul pământului, ci invers. Iar dacă zilele acestea tot vorbim despre americani, s-a constatat că, deja de la a doua generație, dimensiunea craniului și cea a bazinului tuturor raselor europene care au ajuns în SUA s-au apropiat de cele ale băștinașilor indieni. Acesta este misterul pământului american. De fapt, fiecare zonă a pământului deține un astfel de mister. Păstrăm permanent o legătură a sufletului cu pământul. Felicitări pentru articol!

    Reply
  2. 2

    Pr. Lucian Grigore

    Incredibilă minune! Scumpă orânduire a lucrării lui Dumnezeu! O mică fărâmă de piatră, apă și foc, învelită în cerul de ploi și ninsori trecute prin soare și vis, alergând în iureșul nebun, dintr-un capăt la altul al necuprinderii.
    Ne stăruie sub tălpi, vremelnic, răspunsul edificării timpului, de dinainte de a fi talpa… și ochii și mintea și inima înfiripate spre a cunoaște, până când – înainte de a lepăda praful reavăn, fertil, în care viața și-a statornicit îndurătoare și blândă nefericirea sau, dimpotrivă, imensa bucurie a zămislirii și nașterii – privim urmele pașilor ce se duc în veșnicii, cu noi sau fără de noi !
    Câtă măreție și cât fior într-o lacrimă uitată de Dumnezeu peste lumea aceasta, din care nimeni nu va scăpa viu, tocmai de-aceea… că viața se mută de aici cu noi cu toți, spre dorurile cele de Sus.
    Mulțumim, Domnule Nicolae Badiu, pentru creștineasca și româneasca scriere și simțire în Duh ! (L.G.)

    Reply

Răspunde-i lui Pr. Lucian Grigore Anulează comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!