Dr Viorel Pătraşcu
Are 83 de ani, este slabă de parcă i-au mai rămas doar oasele şi pielea, iar ca să te înţeleagă ce-i spui trebuie să ridici tonul şi să repeţi de mai multe ori. Ai zice că o poate doborî orice pală de vânt, dar, precum pisica înzestrată cu şapte suflete, baba nu se dă bătută şi mişună toată ziua prin satul ei sau prin pieţele de la oraş. Cară mereu după ea o sacoşă răpănoasă în care îndeasă legături de mărar, leuştean, pătrunjel şi câteva pungi cu urzici, ştevie sau flori de tei. Pe un ziar vechi îşi scoate marfa la vânzare, expunând-o ba prin marginea pieţei, ba la colţul unui bloc sau, pur şi simplu, pe trotuar în buricul oraşului. Dacă nu o găsec gardienii, vinde cât să-şi cumpere două pâini şi câteva lumânări pentru cimitir, apoi trece în fugă pe la nişte „cucoane” vârstnice, ştiute de mulţi ani, care-i cumpără ce a mai rămas prin plasă, dându-i şi de mâncare.
Din când în când se strecoară tiptil printre cei care-şi aşteaptă rândul la uşa cabinetului meu, spunându-le că ea nu va fi consultată, ci vrea să-mi transmită ceva. În câteva clipe, aerul în încăpere începe să miroasă a leuştean verde, proaspăt cules. Ştie că de fiecare dată nu pleacă fără să-i dau ceva bani. De la un timp, convinsă fiind că voi plusa suma, îmi spune că în noaptea precedentă a visat-o pe mama mea răposată în urmă cu trei ani. Era una dintre cucoanele amintite.
Recent, îi spusesem să treacă pe la mine în ziua de Înălţare. Nu a venit. Când a reapărut, am întrebat-o ce s-a întămplat. „Dom’ doctor, în noaptea aia am visat o doamnă îmbrăcată în alb care mi-a spus să nu plec la drum, că sigur o să mor. M-am speriat, am ţipat în somn, m-am trezit fleaşcă şi am zis în gând «nu plec», paică aş vrea să mai trăiesc…”
