Pagube însemnate în Argeș: drumuri și podețe „măturate” de furtună
Cantitățile mari de precipitații căzute într-o perioadă scurtă de timp în nordul Văii Topologului au produs și la Tigveni pagube însemnate în infrastructura rutieră. Practic, toate străzile neasfaltate din comună au fost măturate de puhoaie. Pagubele au fost evaluate la aproximativ 1 milion de lei! „Ploile abundente din iunie au prăpădit drumurile neasfaltate și mai multe podețe din comună. În urma constatărilor efectuate de către comisia special constituită, pentru remedierea pagubelor ne-ar trebui 1 milion de lei.
Noi am înaintat la forurile competente procesul verbal de constatare, în speranța că vom primi de la Guvern, din fondul de urgență, măcar o parte din acești bani. Până atunci, intervenim, cu forțe proprii și puținii bani pe care-i avem la dispoziție, pe toate drumurile afectate, în așa fel încât să le putem face cât de cât practicabile.”, explică primarul din Tigveni, Constantin Smeu.
Foto descriptiv