Pădure rasă la Mioveni. Anunţul a fost făcut chiar primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.
„Din informațiile pe care le-am obținut până în prezent, am aflat că Ocolul Silvic privat care administrează pădurea din zona adiacentă complexului ICN-FCN, a început exploatarea în Racovița, prin tăiere la ras, a unei cantități de 1.600 mc de lemn, însumând o suprafață de 1,5 hectare.
Tăierea se face prin intermediul unei societăți care activează în domeniul exploatărilor forestiere și care s-a amplasat ilegal pe domeniul privat al orașului, încălcând proprietatea Consiliului Local.Analizând datele, se ridică un semn de întrebare, dar și o mare neliniște cu privire la efectele negative care vor rezulta în urma defrișării întregului versant al dealului aflat la marginea orașului.
Nici un alt ecosistem terestru nu asigură un echilibru mai complex şi o mai mare stabilitate decât pădurea. Tăierile rase pe suprafeţe mari de pe terenurile în pantă, așa cum este cazul de față, vor duce la creşterea scurgerii apelor rezultate în urma ploilor.
În concluzie, inevitabil ne vom aștepta la intensificarea proceselor de eroziune a solului, inundaţii și alunecări de teren!Este firesc să se obțină atât de ușor tăierea la ras a unui întreg deal?
Până la găsirea unor răspunsuri, aștept rezultatele controalelor instituțiilor statului abilitate în domeniu.
Apel și către proprietarii de pădure – fiți mai atenți cui și în ce scop vă vindeți proprietățile!”, a scris Ion Georgescu pe pagina personală de Facebook.