Pădurarii din Argeș, exasperaţi de inconştienţa turiştilor
În ultimii ani, urşii au făcut prăpăd în zeci de gospodării din Argeş. Din cauză că nu mai găsesc hrană suficientă în pădure, fiindcă omul le-a distrus habitatul natural. Hămesite de foame, fiarele sălbatice coboară din codru, intră în localităţi şi omoară animale domestice, distrug garduri, grajduri, grădini şi livezi. Le-au căzut pradă porci, oi, miei, capre, păsări, vite.
Oamenii îşi tem avutul şi vieţile lor şi ale copiilor. Din 2016, când s-a interzis vânătoarea la această specie protejată de lege, urşii s-au înmulţit peste măsură. În Argeş trăiesc peste 1.200 de urşi, de patru ori decât ar fi normal, 18 fiind pe Transfăgărăşan.
În ultima sa zi de mandat, Tanczos Barna, ministrul Mediului, a semnat un ordin care completează pachetul de legi pentru gestionarea populației de urs: 426 de exemplare pot fi îndepărtate cu scop de prevenţie şi 55 cu scop de intervenţie. Deocamdată, ordinul de ministru este la Academia Română prntru vizare, după care va fi publicat în Monitorul Oficial. În Argeş ar urma să fie împuşcaţi 30 de urşi cotă de intervenţie, mult prea puţin faţă de cât ar trebui, spun specialiştii.
După ce incidentele legate de interacțiunea urșilor cu oamenii s-au intensificat odată cu deschiderea sezonului turistic de vară pe Transfăgărășan, conducerea Ocolului Silvic Vidraru face un apel serios către cei tranzitează zona.
„Venim cu o mare rugăminte către turiștii care tranzitează în această vară Transfăgărășanul. Nu mai hrăniţi urşii aflaţi pe marginea drumului, pentru că nu îi ajutaţi în acest fel. Mai mult, le faceţi un rău, punându-i în pericol faţă de trafic, dar şi prin faptul că îi obişnuiţi cu procurarea hranei foarte uşor, astfel ei nu mai merg să caute singuri hrana în pădure şi se vor îndrepta către zonele locuite când traficul va dispărea. Apariţia lor în intravilanul localităţilor va produce pagube în gospodării, iar îndepartarea lor se va face cu forţa de către autorităţile competente, ajungând chiar şi la eutanasierea lor. Deci nu îi mai hrăniţi, cum se pot descurca în lunile grele de iarnă cu zăpadă, se pot descurca şi acum când în pădure există hrană din belșug abundenţă de fructe, ciuperci şi puii altor specii de vânat”, transmit oficialii instituţiei.
De asemenea, au fost organizate şi desfăşurate mai multe acțiuni de conștientizare a riscurilor la care se expun turiştii hrănind urșii, la care au participat angajații Ocolul Silvic Vidraru, agenţi ai Secției de Politie Rurală Albeștii de Argeș și cadre ale Jandarmerie Argeș. În cadrul acestor activităţi, mai multe persoane au fost amendate cu sume între 500 şi 1.500 de lei pentru hrănirea fără drept a animalelor.