Este greu, într-o țară conflictuală, măcinată de politicianism, să se ajungă la un acord național, pe orice temă. Or, necesitatea unor astfel de acorduri ar fi expresia preocupării pentru continuitatea construcției unui trainic edificiu economic și social.
PSD a lansat un “Pact național pentru bunăstarea românilor”. Esența lui ar fi, după părerea premierului Dăncilă, ca “oamenii să primească o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că nu li se vor tăia salariile și pensiile”. Pactul n-a fost bine primit de Opoziție. A fost taxat drept vector electoral, o modalitate de a se detașa de celelalte partide, prin grija asumată față de “bunăstarea românilor”. Doar liderul “Pro România”, Victor Ponta, a anunțat că îl va semna, pactul exprimând preocuparea stângii politice, unde Ponta s-a plasat, ca vechi pesedist, ctitor de nou partid.
Raluca Turcan a fost foarte vehementă: “PSD a semnat deja un pact pentru bunăstarea clientelei politice, a pilelor și beizadelelor”.
După părerea noastră, Pactul, chiar dacă apare clar cu scop electoral, poate fi evaluat, în principiu, ca un document important într-o țară europeană, în care veniturile populației, în comparație cu suratele europene, sunt dintre cele mici. Tot ca principiu poate fi discutat și alt aspect: sustenabilitatea proiectelor de majorare, pe o cale sau alta, a veniturilor. Dacă economia “merge”, dacă motorul ei, productivitatea, funcționează la parametri competitivi, atunci baza acestei măsuri sociale este corectă. Degeaba spun statisticile că economia are creștere, dacă aceasta nu se simte și în buzunarele populației!
Pactul poate fi discutat, într-o evaluare completă, și din alte puncte de vedere. De pildă, sectorul privat nu privește cu ochi buni dărnicia față de bugetari. Cu argumente privitoare la legislație, la condițiile asigurate sectorului (cel care “ține” economia!), oamenii de afaceri critică adesea măsurile populiste. Există, de asemenea, o discuție interminabilă cu privire la sustenabilitatea sistemului de pensii, la imperfecțiunile legii salarizării, la necesitatea de a impozita pensiile și salariile mari.
Pactul întărește, pe de altă parte, detașarea stângii, în domeniul asistenței sociale, față de dreapta care n-a putut să lepede pecetea pe care și-a pus-o în 2010, când a tăiat pensiile și salariile (PDL). Este adevărat că și acum, foștii pedeliști afirmă că, prin această măsură, au evitat o criză de proporții. Acest precedent – “tăierea” – stă astăzi la baza Pactului.
În România este greu ca forțele politice să se unească în slujba unei idei naționale! Doar “Acordul Politic Național pentru garantarea drumului European al României” se bucură de unanimitate. În rest, partidele își adâncesc tranșeele…