Ne grăbim să vă împărtăşim o veste bună. Dr. Florin Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, ne-a comunicat ieri-dimineaţă că pacientul Constantin Stroe „e puţin mai bine. Prognosticul vital este bun şi, având în vedere gravitatea accidentului vascular cerebral pe care l-a suferit, viaţa sa nu este pusă în pericol semnificativ. Dânsul este şi cardiac, are şi alte probleme, dar lucrurile par să se îndrepte spre bine în ceea ce-l priveşte. Se află tot la Terapie Intensivă şi încă este ventilat”.
Iată, deci, că medicii nu mai sunt atât de rezervaţi în privinţa stării de sănătate a preşedintelui Asociaţiei Constructorilor Români de Automobile. Iar această ameliorare – cât de mică ar fi – nu poate decât să-i bucure pe oamenii ale căror gânduri bune se îndreaptă către el. Motive sunt destule. Mulţi nu uită că domnul C-tin Stroe a contribuit esenţial la scrierea istoriei Automobile Dacia, că a fost – în calitate de director general – artizanul privatizării uzinei de la Mioveni, care acum este motorul întregii economii româneşti.
Mulţi nu uită, de asemenea – dacă ne raportăm la prezentul zilelor noastre – că acest om a pledat tot timpul pentru construirea autostrăzii Piteşti – Sibiu, tronson de circulaţie vital pentru Dacia şi, implicit, pentru România. Nu mai departe de luna trecută, Constantin Stroe a avut o intervenţie pe această temă, reamintindu-le tuturor – pentru a câta oară?! – că această autostradă, care înseamnă o racordare la Coridorul IV Paneuropean – ar trebui să suscite în România un interes major.
După cum se observă, în rândul politicienilor autostrada chiar suscită un interes major, dar cu predilecţie în campania electorală, când mulţi candidaţi sunt cu ea în gură (scuzaţi expresia deloc livrescă!) drept „prioritate numărul unu” (sic!). Acum, e vremea în care unii o scot în faţă şi o „construiesc” până în 2021, lucru imposibil dacă te gândeşti că de vreo zece ani s-a tot lucrat la un studiu de fezabilitate.
Revenind la domnul Stroe – aflat acum pe patul de suferinţă – cred că nu i-ar face bine să-i asculte pe aceşti candidaţi, ci să mai ştie că fanii alb-violeţi îl evocă pentru rolul său în istoria FC Argeş, pentru ultima calificare a acestei iubite echipe de fotbal în cupele europene (vezi „dubla” cu Celta Vigo), dar şi pentru eforturile sale din ultima vreme de a negocia – alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale – revenirea fotbalului argeşean în eşalonul superior valoric.
Cum spuneam, pacientul Constantin Stroe „e puţin mai bine”. Iar multe gânduri bune se îndreaptă către el. Să-i dea Dumnezeu sănătate!
Gabriel LIXANDRU
6 Comentarii
Puiu
Nu l-am cunoscut niciodată pe domnul Gabriel Lixandru, decât prin intermediul ziarului!Ţin să menţionez acest lucru pentru că nu vreau să interpreteze cineva, că asta m-ar determina să subliniez faptul, că astăzi, cu două zile înainte de terminarea campaniei electorale, un mare om a ales să scrie despre o valoare a judeţului şi chiar a ţării. De remarcat, cu câtă reţinere autorul editorialului, a subliniat unul, două aspecte din activitatea uriaşă a Domnului Director, Stroe.Toate acestea nu le poate face decât omul înzestrat cu educaţie, cultură şi credinţă. Permiteţi-mi să vă felicit ,domnule Redactor-Şef!
Gabriel Lixandru
Multumesc, stimate cititor al ziarului nostru!
Elena Delia Dumitrica
Speram sa se insanatoseasca ! Este un om care, asa cum ati spus, a scris istorie pentru judetul nostru si pentru Romania însāsi .
Gabriel Lixandru
Doamne ajută!
ION GORAN
Un om adevarat ! Ii transmit prin intermediul ziarului dumneavoastra insanatosire cit mai grabnica .Pentru judetul nostru un asemenea OM ar trebui clonat ! Spun asta pentru ca dintre multitudinea de specialisti pe care reusise sa -i aiba in panoplia sa numai dumnealui a putut marca cu adevarat istoria ARGESULUI nostru ca INVINGATUR ! Pumnii trebuie sa-i tina nu numai constructorii de automobile de la Mioveni ci chiar toti ceilalti argeseni si chiar si alti compatrioti carora le-a fost si le e draga marca DACIA -vector al strapungerii noastre din trcutul milenar spre SALTUL INAINTE AL CALITATII CELUI MAI IUBIT BREND ROMANESC .
Alaturi de familie il asteptam sa revina printre noi cit mai repede posibil si-i uram insanatosire grabnica , un Craciun si un An Nou 2017 cit mai fericit !
La multi ani !
Gabriel Lixandru
Mulţumim pentru comentariu!