Fosta policlinică, ambulatoriu, cum se numeşte mai nou, a Spitalului Judeţean este plină de pacienţi chiar de la primele ore ale zilei. Precauţi, unii şi-au făcut programări din vreme, şi-au luat trimiteri de la medicul de familie şi s-au înfăţişat la uşa cabinetelor de specialitate aşteptând să le vină rândul. Că şi cu programare tot pierd vreo două ore până intră la consultaţie. Alţii stau la rând cu speranţa că vor fi consultaţi şi în afara „listei”. Dacă au noroc. Dacă nu… Aia e. Vin şi altă dată. Răpuşi de oboseală pentru că au plecat în creierii nopţii de acasă, unii moţăie pe scaune ori se întind pe câte o canapea şi se culcă, aşa cum a procedat ieri o femeie venită de la cine ştie ce distanţă. Medicii fac şi ei ce pot în limita timpului disponibil. Care nu e prea mult, fiindcă unii sunt de serviciu şi pe secţii. Lucrul bun pe care l-am găsit la intrarea în ambulatoriu este că unitatea a fost dotată cu un lift special cu ajutorul căruia persoanele imobilizate în fotoliul rulant au acces către cabinete.
Pacienţii aşteaptă cu orele în ambulatoriul de la „Judeţean”
Advertisement
Advertisement