O echipă formată din medicii de la Laboratorul de Angiografie al Spitalului Județean de Urgență Pitești, medici din București și din străinătate, a efectuat, într-o singură zi, patru intervenții complexe, ce au constat în dezobstrucții ale unor ocluzii cronice (deschiderea unor vase sever calcificate).
La unul dintre pacienți, s-a folosit pentru prima dată în Laboratorul de Angiografie o tehnologie nouă – Shockwave. Noul dispozitiv este dotat cu un balon special, cuplat la o consolă, ce emite unde cu ultrasunete care sparg calciul din profunzimea vaselor.
Această metodă se aplică în cazul în care calciul din vase este mult mai profund, iar freza de rotablație nu poate ajunge la el, explică dr. Elvis Boțu, medicul coordonator al Laboratorului de Angiografie.