De ce ne-a fost teamă se pare că nu am scăpat! Spitalele din judeţ nu mai fac faţă solicitărilor şi capacitatea de internare a ajuns la maximum, motiv pentru care alţi pacienţi au fost luaţi din Argeş şi transferaţi în alte judeţe chiar şi pe calea aerului. Dacă situaţia epidemiologică va evolua în sens negativ, atunci este posibil ca, după cum relatam ieri, la Piteşti să fie instalat un spital cort.
Încă un argeşean răpus de noul coronavirus
Instituţia Prefectului ne-a transmis că un alt argeşean a murit în urma infectării cu noul roronavirus, astfel încât numărul deceselor în judeţ a crescut de la 41 la 42.
În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică, potrivit datelor comunicate de DSP Argeş trei persoane se află în carantină (acelaşi număr), 426 sunt internate în spital (cu doi mai mult), 240 au fost declarate vindecate (cu trei mai mult) şi 844 sunt diagnosticate pozitiv (cu 51 în plus).
Trimişi cu elicopterul la Caracal
Dovadă că spitalele argeşene sunt depăşite de numărul mare de solicitări este că, ieri dimineaţă, pe aerodromul de la Geamăna a decolat un elicopter al MAI, care a preluat de urgenţă trei persoane infectate cu Covid-19. Din primele date rezuiltă că este vorba despre trei bărbaţi care prezentau semne diferite de boală în sensul că unul era asimptomatic, un altul avea probleme respiratorii serioase, iar al treilea era intubat şi fusese adus de pe secţia ATI. Toţi au fost transportaţi pe calea aerului la spitlul din Caracal. Un caz similar s-a înregistrat zilele trecute la Câmpulung, de unde un pacient depistat pozitiv la noul coronavirus a fost luat tot cu elicopterul şi transportat la un spital din Braşov.
Covid la Primăria Ştefăneşti
Aşa cum v-am informat în ediţia online a ziarului, un anagajat al Primăriei Ştefăneşti a fost confirmat cu Covid-19, rezultatul testului efectuat sosind ieri dimineaţă. Potrivit Prefecturii, este vorba despre administratorul oraşului, ancheta epidemiologică este în desfăşurare şi deocamdată nu se pune problema închiderii instituţiei. „Am vorbit la primărie. Cazul confirmat pozitiv azi (ieri, n.r.) este, de o săptămână, în concediu medical şi nu a mai venit la birou. Luni s-a făcut dezinfecţia în primărie, deoarece săptămâna trecută un angajat a fost contact direct la un alt caz din afara primăriei”, a spus prefectul Emanuel Soare.
Un etal de la „Judeţean”, transformat în zonă-tampon
În contextul creşterii confirmprilor cu Covid-19 în judeţ, DSP Argeş avizat extinderea zonelor-tampon pentru pacienţii care prezintă simptomatologie ce ridică suspiciunea de infecţie cu noul coronavirus care sunt testaţi Real Time-PCR, aspect care, după cum am relatat chiar ieri, a fost discutat şi la întâlnirea prefectului cu mass-media locale.
Astfel, din ultima zi a lunii trecute, pacienţii care erau cazaţi în corturile din curtea Spitalului Judeţean au fost transferaţi, după prelevarea probelor pentru detecţia noului coronavirus, în zona nou amenajată pe tronsonul mare de la etajul opt al unităţii în fostul spaţiu al Secţiei Medicală II, iar pacienţii de aici au fost mutaţi la etajul şase pe tronsonul mic. Zona tampon are o organizare specifică pacienţilor suspecţi Covid- 19, respectându-se metodologia în vigoare. Anterior au fost efectuate curăţenia şi dezinfecţia terminală în tot spaţiul, s-au instituit circuite total separate de secţiile unde sunt internaţi pacienţii non-Covid şi personalul a fost instruit corespunzător.
Zona-tampon este dedicată pacienţilor cărora li se prelevează probe RT-PCR până la aflarea rezultatelor testelor. În cazul în care acestea sunt negative, pacienţii sunt transferaţi în secţiile spitalului, iar în cazul că sunt pozitive, se efectuează transferul către centrele special amenajate pentru pacienţi Covid-19. Dacă şi locurile din zona-tampon nou înfiinţată vor fi ocupate în totalitate, până la aflarea rezultatelor testelor internările vor fi făcute tot în corturi.
2 Comentarii
Tony
Bateti câmpii la greu. Ce vârstă avea și ce boli. COMORBIDITATE ăsta este cuvântul principal. Cand ai cancer terminal și vine o banală răceală, tot în groapă AJUNGI.
Lumea sa prins de mismasurile pnl-iste și nu mai pune preț pe vrajeala lor. Au furat și fură în cel mai mare stil sub ,,umbrela” carcalacului…
Anonim
Daca tot transferam la alte spitale sa transferam total si sa.l dinamitam pe acesta în ideea construirii unui spital nou !