Ovidiu Puiu, senator, vicepreședinte PSD Argeș: Reforma bugetară este și necesară și posibilă!
Detest ipocrizia și jumătățile de adevăr și am antipatie pentru atotștiutori. Asistăm în ultimele zile la lecții de finanțe predate cu superioritate de persoane care au ratat șansa de a-și arăta priceperea când au fost în postura să o facă. Lecțiile se opresc la critici, mai puțin la soluții și eludează cu bună știință faptul că România a început să se împrumute în exces din 2020 și nu de ieri de azi. Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu are o misiune dificilă, dar asumată deschis și ghidată de principiile echității și responsabilității. S-a spus cât se poate de clar: nu dăm vina pe greaua moștenire și pe deciziile aberante din trecut, ci căutăm soluții.
*
România nu este în criză, nici în risc de recesiune. România este însă singurul stat din Uniunea Europeană care este în procedură de deficit excesiv. Foarte pe scurt, situația se prezintă astfel: România a intrat în pandemie cu un deficit mai mare decât limita europeană de 3% din PIB și trebuie să revină la această limită în 2024. Adică să nu cheltuie cu mult mai mult decât are. Ca să fie lucrurile clare, trebuie spus că în pandemie deficitul a fost de peste 9%, iar împrumuturile au fost de circa 200 miliarde lei. Lucrul acesta a fost posibil pentru că regulile europene au fost relaxate. Astăzi plătim dobânzi uriașe pentru împrumuturi, ne împrumutăm în continuare scump și avem și presiunea de a ne întoarce la limita de 3% pentru deficit în 2024. Ce pierdem dacă nu facem lucrul acesta? Pierdem banii europeni, care vin la pachet cu reguli de stabilitate și echilibru macroeconomic și pierdem încrederea pe piețele internaționale. Adică ne vom împrumuta în continuare și mai greu și mai scump!
*
Reforma bugetară este deopotrivă necesară și posibilă. Auzim repetat situații care frizează absurdul și intrigă, pe bună dreptate, opinia publică. Auzim că în sistemul public din România există mulți șefi fără subalterni și că sunt mii de posturi neocupate, dar bugetate. Aflăm de zeci de sporuri, de diferențe incorecte pentru angajați pe aceeași funcție, de salarii și pensii peste limita acceptabilității. Primim totodată confirmări că există instituții cu atribuții care se suprapun, astfel încât la final să nu mai știi clar cine ce face. Pentru a-și atinge ținta de echilibru, reforma statului trebuie să fie obligatoriu dublată de măsuri de combatere a evaziunii fiscale și de asigurare a echității fiscale.
*
Costul non-acțiunii poate fi infinit mai mare decât costul reformei bugetare. Nu cred că a existat vreo reformă care să fie primită cu brațele deschise. Poziția PSD este cât se poate de clară: discuții așezate, echitate, curaj, mandat pe masă. Cine preferă în schimb să joace alba-neagra, s-o facă, ”pe barba lui”, cum spune românul. Echilibru în stat, de asta avem nevoie urgentă acum!