În perioada 24-29 iunie, oraşul Mioveni se află în sărbătoare. Se împlinesc 531 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Dacă vreo 500 de ani Mioveniul a fost o localitate rurală, de vreo 31 el a căpătat caracteristici urbane. Or, urbanizarea Mioveniului s-a realizat după un plan prestabilit pe vechea matcă a satului cu acelaşi nume şi nu după legile fireşti ale dezvoltării urbane. Pe de altă parte, mândria locuitorilor oraşului nu este dată numai de curăţenia străzilor, ci şi de faptul că aici se află una dintre cele mai cunoscute întreprinderi de autoturisme din Europa, Automobile Dacia. Trăind, aşadar, lângă uzina lor, locuitorii din Mioveni au fost şi sunt influenţaţi identitar de către aceasta. Şi în funcţie de mersul Daciei oraşul nostru va îmbrăca haina de sărbătoare. Deocamdată. Pentru a fi evitată o eventuală perspectivă de nedorit a oraşului, ar trebui să se facă, încă de pe acum, ceva în legătură cu locurile de muncă, cu întreprinderile mici şi mijlocii, cu investiţii în agricultură (ce bun ar fi un depozit central pentru colectarea fructelor de prin satele din nordul oraşului!). De ce nu ar fi bun un „compot de mere” (sic!), aşa cum la Topoloveni vorbim despre magiun de prune? Sau un depozit de cereale, mori electrice, brutării etc. Ţăranii din fostul sat Mioveni au fost mari cultivatori de legume, pe care le comercializau până dincolo de Braşov. Oare de ce nu facem investiţii în solarii, sere şi irigaţii în lunca Argeşelului?

Prin urmare, fiind o fire nu prea optimistă în legătură cu viitorul Mioveniului, întrezăresc la acest oraş, cu atât de multe străzi curate, bănci de odihnă pentru pensionari, fântâni arteziene, un început de avarie. Iar la o eventuală despărţire de Automobile Dacia, Mioveniul va ajunge în locul de unde a plecat, cu locuitori fără lucru, cu tineri fără perspectivă, cu fântâni secate, cu străzi pustii. Ar trebui să înţelegem această situaţie cât mai e timp, dacă mai e timp. Tare mi-e teamă că asistăm cu nepăsare la o viitoare agonie, ce nu va fi numai a Mioveniului, ci a întregului judeţ. Această teamă ar putea fi alungată cu condiţia ca, în zidurile albe ale Primăriei, să se proiecteze câte o „uşă deschisă” pentru ca locuitorii oraşului să aibă acces la investiţii, consiliere, proiecte de dezvoltare economică etc. Numai în felul acesta nimeni nu va rămâne în afara vieţii sociale a oraşului. Mai ales că albul pereţilor exteriori ai Primăriei sugerează transparenţă. Or, mulţi locuitori, din motive foarte diferite, au un contact sărac cu autoritatea locală. Ei au relaţii sociale puţine şi manifestă o lipsă de interes pentru viaţa publică a oraşului (administraţie, politică, ştiinţă, educaţie, cultură etc). Indicatorul acestei izolări este participarea la vot. Iar această participare a fost alarmant de redusă la alegerile locale din 5 iunie.

Pe de altă parte, să nu se înţeleagă că sunt programat pentru a furniza informaţii alarmiste. În Mioveni s-a construit mult, dar investiţiile nu conţin acel ou în care să se întrevadă viitorul. Iar oul actual pare unul fără sămânţă. De pildă, câtă nevoie are acest oraş de o echipă de fotbal sau de un centru cultural? Ce fotbalişti joacă la Mioveni şi ce fel de cultură se administrează în oraş? Iată de ce percep o anumită nepricepere care încetineşte ritmul de viaţă economică a oraşului. Motiv pentru care mulţi tineri pleacă în străinătate. Iar întoarcerile lor demască o stare nervoasă, exasperată, ascunzând atâtea simptome de panică. Oraşul, repet, e foarte curat, ceea ce nu e puţin lucru. Dar nu vi se pare că e ceva ce nu funcţionează? Iată de ce eu propun aici o luptă cu destinul. Iar această luptă ar trebui purtată de toţi oamenii care, fără să fie importanţi pentru partea superioară a comunităţii, sunt însă importanţi pentru fiecare dintre noi. Ei sunt cei mulţi şi neştiuţi care fac bine şi ţin comunitatea pe umeri. Aceştia sunt părinţii şi bunicii, prietenii şi vecinii, ştiuţii şi neştiuţii noştri. Deci, numai prin participarea majorităţii locuitorilor la viaţa oraşului – nu ca la alegeri – se poate închega identitatea noastră comunitară, se poate intensifica viaţa economică şi socială de aici, chiar şi în lipsa Daciei.

Prin urmare, scriind toate acestea, poate par prezumţios, dar sunt şi eu locuitor al Mioveniului. Atâta vreme cât nu se vor face investiţii pentru a se crea noi locuri de muncă, altele decât cele legate de Dacia, forţa de muncă şi de creaţie a noastră, a tuturor, nu va căpăta noi energii. Este vorba despre energii care îşi au punctele de plecare în convingerea că aleşii în urma unui scrutin democratic sunt cei mai buni în privinţa gospodăririi oraşului lor. Or, până atunci nu trebuie să mai treacă multă apă pe valea râului Argeşel. Să-mi iertaţi aceste gânduri „de lucru” la o sărbătoare.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook