Related Articles

6 Comentarii

  1. 1

    Dora

    Banii inseamna familie,sot,sotie,casa,masina,deci viata

    Reply
  2. 2

    Victor Viorel

    Banii sunt ochii dracului

    Reply
  3. 3

    Puiu

    Mi-a trebuit ceva lămâie, ca să reuşesc să citesc până la capăt acest editorial şi asta din cauza conţinutului şi a realităţii lui. Subiecte asemănătoare se dezbat zilnic în presa scrisă şi video. Majoritatea posturilor de televiziune, cu rating mărit, şi-aleg să dezbată subiecte care au ca sursă de plecare ,banul. M-am întrebat de multe ori dacă Dumnezeu le-a dat unora banul şi le-a luat iubirea , caracterul, sănătatea, dându-le odată cu banii, neliniştea, disperarea, ura şi dispreţul? Mă refera aici, evident, la oamenii care posedă sume mari de bani, la unele personaje asemănătoare celor apărute în editorial, care mi-au provocat greaţa prin faptul că au ajuns să agonizeze după bani. După cum observaţi, le-am numit personaje nu personalităţi, pentru că personalităţile sun cei cu bani puţini dar cu suflet mare, cu mult bun simţ, cultivaţi şi educaţi, pe care actuala societate i-a dat la o parte. Personajele din cuprinsul editorialului, şi ca ele multe altele, plini de aroganţă, vorbesc cu saliva-n gât, astfel încât să devină mult mai importanţi prin gravitatea timbrului lor vocal , de oameni îmbuibaţi. Îmi permit să vă contrazic că banul este cel care stabileşte casătoriile şi prietenile, apropierea între oameni, nici măcar între oameni ca ei, dar vă aprob când spuneţi că sunt efectul distanţării şi al adversităţii. Apreciez mai mult prietenia sinceră a celor care mănâncă o ceapă spartă pe colţul mesei, cu o bucată de brânză, aşa cum fac românii, decât prietenia falsă a doi milionari care consumă caviar şi wisiki la un restaurant cu multe stele. Unul dintre ei automat este invidios pe celălalt, dacă are mai mulţi bani decât el. De aceea înclin să cred că acolo unde sunt bani mulţi şi-a vârât dracu coada şi să ne rugăm să avem bani atât cât ne sunt necesari, iar din cei care prisosec să dăm şi celor care nu au!

    Reply
  4. 4

    Andrei

    Banul este cantitate. Măsura o punem noi. Pus un anume cuantum, el trece într-o anume calitate (obiect). El este valoarea pe care o dăm acelei calităţi. Omul este măsura tuturor lucrurilor. Dar omul este şi un sistem, autonom, cu reglaj, corectiv şi proiectiv.

    Reply
  5. 5

    Andrei

    Banul este şi calitate. Banii cu calităţi diferite, se schimbă după un cuantum (curs). Valoarea unui ban de o anumită calitate o dă statul emitent, aflat în relaţie cu alte state.

    Reply
  6. 6

    Doctorul

    Calitatea banilor este ca nu au miros

    Reply

Răspunde-i lui Victor Viorel Anulează comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2023