Ideea de a scrie acest articol are o oarecare vechime. Vreau să spun că mult timp ea a trăit în gândul meu, în formă de dorinţă, de ambiţie, de voinţă, dar şi de renunţare sau lipsă de motivaţie. Iar pentru a o scrie trebuia să dau dovadă de o anumită servitute intelectuală, de răbdare şi inspiraţie. Dar faptul că, pentru motive diverse, realizarea ei a venit mai târziu, demonstrează că m-am gândit mult la ea. A venit însă când mi-am dat seama că suntem cu adevărat la o răspântie a istoriei noastre sociale. Cele ce se petrec în societatea noastră de un sfert de veac încoace demonstrează că nu trăim cu adevărat într-o lume normală, ci într-una copleşită şi ţinută captivă de bani. Toată lumea aleargă după bani. Unii fac afaceri, alţii se împrumută la bănci. După unele studii, peste 80% din familiile românilor sunt împrumutate la bănci.

Prin urmare, în orice clipă ne putem „mântui” prin obţinerea unui credit, dar, în acelaşi timp, poţi să-ţi pierzi viaţa. Am cunoscut personal o bătrână care şi-a pus ştreangul de gât pentru că nu a mai putut să plătească la bancă ratele lunare. Făcuse un împrumut pentru a-i cumpăra fiului ei un apartament în Mioveni. După ce acest fiu s-a mutat în apartamentul cumpărat de mama lui, el a uitat şi de mamă, şi de bancă. Ce poate fi mai abject decât acest gest? Sunt zeci de astfel de cazuri. Drept care, unii copii pentru părinţii lor sunt precum hienele. E bine să spun că unii dintre tinerii de astăzi – pentru că sunt mulţi alţii de toată isprava – sunt hedonici şi axaţi pe burtă şi pe sex. Ei nu au noţiunea banului muncit cinstit şi a celui de împrumut sau obţinut necinstit. Pentru ei totul este pe apucate, pe furate. Şi avem exemple de adevărate războaie în interiorul unor familii. Amintesc aici doar lupta pe avere dintre fraţii Dolănescu sau fraţii Păunescu. Aceşti oameni nu au sentimente familiale. Agonia unor astfel de oameni ahtiaţi după bani a ajuns la paroxism. Despre aşa ceva nu se poate scrie cu cuvinte optimiste şi în culori candide.

Pe de altă parte, banca este ea însăşi un exemplu de năvălitor endemic. Şi ca să dau numai un exemplu, spun că, într-o zi, aflându-mă într-o bancă, lângă mine era o persoană care cumpărase o maşină cu ajutorul unui credit. A achitat ratele la timp, dar, spre lichidarea creditului, deci când mai avea doar câteva rate, nu a mai putut să le plătească. Drept care, banca i-a confiscat maşina plătită de creditor mai mult de trei sferturi din datorie. Iar exemple de acest gen sunt nenumărate. Deci, astăzi, în ciuda celor arătate mai sus, banul exercită asupra omului un fel de fascinaţie care face din el singurul element, în acelaşi timp demonic şi divin, al civilizaţiei noastre. Societatea îl metamorfozează într-un zeu în locul celui pe care îl răstoarnă. Or, în trecut, banul era un obiect de dispreţ, dacă deţinătorul nu-i adăuga şi alte valori. Însă, astăzi, banul nu are miros.

Nu iubirea îi apropie pe oameni, ci banul provoacă efectul psihologic de apropiere sau distanţare. El hotărăşte căsătoriile, prieteniile şi adversităţile, şlefuieşte relaţiile dintre indivizi, sentimentele şi modul lor de a gândi. Formula noului tip antropologic trebuie căutată în bani. Până şi Mugur Isărescu se pare că a căzut acestei ispite băneşti. Iar dacă îi dăm dreptate lui Lucian Isar înseamnă că guvernatorul Băncii Naţionale a devenit un oracol mincinos. Şi tare mi-e teamă că mai este şi hoţ. El împreună cu gaşca lui. În cazul lui Mugur Isărescu, aşadar, după un sfert de veac de administrare a finanţelor ţării, era inevitabil să apară şi abuzul. Nu e om ca după o astfel de perioadă atât de lungă să nu-şi piardă capul. De altfel, se ştie că abuzul are o lege verificată în sociologie: cine are puterea este tentat să abuzeze de ea. Orice putere, chiar dacă este protectoare la început, se menţine prin despotism şi piere prin abuz. Când însă mijlocul social facilitează abuzul, atunci puterea se menţine prin abuz, şi încă multă vreme.

Prin urmare, vorbim de o civilizaţe al cărui nerv principal este banul. Pentru jucătorul la bursă, de exemplu, nimic nu are durată. Şi el nu este interesat de trecut sau de viitor, ci de ziua de azi, zi care vine cu valoarea acţiunilor diabolice. Pe o simplă cifră sau două, lumea lui va fi proiectată nu cum a arătat mereu, ci cum va fi ea configurată de această cifră. Oamenii se încred în cifre, deoarece cugetarea lor economică e şi astăzi aşa cum era cu trei mii de ani în urmă. Şi această situaţie ni-l aduce în memorie pe Iosif. Este vorba de acel Iosif care a lămurit visul faraonului despre cele şapte vaci slabe şi şapte vaci grase, prevăzând o mare secetă şi foamete prin care va trece Egiptul. Ce a început Iosif au continuat alţii, din China până la Atena, din Roma până la actualul Wall Street. Colaborarea dintre speculant, politician (altădată faraon, împărat sau rege) şi bancher a însoţit istoria lumii. Pământ şi lume, foamete şi emigrare, grija stomacului şi politici economice, toate acestea îl îngrijorează pe omul actual. Aşa cum a fost îngrijorat dintotdeauna. Şi aşa cum tot dintotdeauna salvarea a găsit-o în bani.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio