Toate partidele au avut ieri în Argeş echipe mobile care nu au mai făcut campanie electorală (aceasta s-a încheiat sâmbătă dimineaţa), dar care au monitorizat atent modul în care decurge votarea. Unii, mai mici, au avut echipe pe măsură (de exemplu, PRM). Alţii, în schimb, au mobilizat adevărate „armate” (în special PSD şi PNL). „Oştile” s-au reunit seara la sediile de campanie şi acolo au aşteptat rezultatele voturilor (exit-poll-uri), sărbătorind sau, după caz, înecându-şi amarul. La PSD Argeş, de pildă, a fost lume multă, curtea fiind plină, iar televizoarele au fost date la maximum. Rezultatele exit-poll-urilor au fost aşteptate cu optimism de către social-democraţi, aceştia fiind convinşi că vor intra la guvernare.
Claudiu DIŢA