Opt familii din județul Argeș vor primi ajutoare financiare de la Guvern, a anunțat Instituţia Prefectului. O familie care a rămas fără casă în urma unui incendiu devastator, iar alte șapte riscă să fie marginalizate și excluse social.
„Opt familii din județul Argeș vor primi ajutoare financiare aprobate de Guvernul României. Este vorba despre o situație de necesitate în urma unui incendiu și şapte ajutoare pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale. Familiile sunt din Topoloveni, Ștefănești, Ungheni, Câmpulung, Bughea de Sus, Stâlpeni, Poienarii de Muscel și Cuca.
Ajutoarele de urgență au fost acordate în urma anchetelor sociale. Pentru județul Argeș s-a ajuns la o sumă de 41.500 de lei care va fi suportată din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale”, a declarat prefectul Radu Perianu.
(Foto: descriptiv)