# Astăzi se împlinesc opt ani de la moartea lui Florea Costache, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş
# Între 1992-1996, Florea Costache a condus această instituţie
15 ianuarie 2011. O zi neagră pentru adeministraţia judeţului. Unul dintre reprezentanţii ei, figură de prim plan a politicii postrevoluţionare, se stingea pe patul unui spital. În floarea vârstei, la 57 de ani, când încă mai avea dorinţe, proiecte, vise. Cu trupul măcinat de o boală incurabilă, Florea Costache a dispărut dintre noi, asemeni unei flori spulberate de vânt…
Alături de oameni
În curgerea lui implacabilă, timpul estompează amintirile. Ar putea fi explicaţia numărului tot mai mic de candele şi flori depuse, de la un an la altul, la mormântul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. Între 1992-1996, Florea Costache a condus această instituţie, într-o perioadă dificilă în care legislaţia nu era pusă la punct. Dar el nu i-a dezamăgit pe cei care au avut încredere în el, ba dimpotrivă. Dincolo de timpul petrecut între teancuri de hârtii ori la şedinţe, lui Florea Costache îi plăcea să bată judeţul în lung şi-n lat. Voia să fie cât mai aproape de oameni. Sensibil din fire, îl impresionau cazurile sociale. Se implica de fiecare dată ajutând pe cât posibil. Fără să-şi fi propus, îşi crease, mai ales în rândul oamenilor de la ţară, renumele unui politician abordabil, înţelegător, dispus să ajute. Drept urmare, sute de oameni stăteau la rând la audienţele sale săptămânale.
Nicolae Văcăroiu a plâns
Florea Costache n-a fost ocolit de necazuri. S-a îmbolnăvit, fiindu-i afectat ficatul, însă şi-a dus crucea discret, cu stoicism, fără să-i chinuie pe ceilalţi. Spera într-o vindecare miraculoasă şi poate că i-ar fi fost dat să mai trăiască dacă o altă nenorocire nu s-ar fi abătut asupra familiei sale. Atunci, în primele zile ale anului 2011, iubita sa mamă care locuia singură la ţară a fost atacată, bătută şi tâlhărită. Florea Costache a resimţit din plin şocul unei asemenea veşti. El, care ajutase mulţi bătrâni, nu a putut să-şi apere mama! Nu înţelegea cum de a îngăduit Dumnezeu aşa ceva. Supărarea i-a agravat starea de sănătate. După câteva zile de comă, politicianul a murit în Spitalul Floreasca din Bucureşti. Printre cei care au plâns după o asemenea pierdere s-au aflat fostul premier Nicolae Văcăroiu şi bunul său prieten Constantin Nicolescu. Alături de ei, sute de oameni care-au acoperit mormântul cu flori, jerbe, coroane. De-atunci au trecut opt ani. În afara familiei, puţini au mai venit zilele acestea la cimitirul „Sf. Gheorghe” să-i aprindă o lumânare. Doar câteva urme de paşi prin zăpada imaculată, ca dovadă că trecerea anilor aduce uitarea…