La sfârşitul săptămânii trecute, echipaje de mascaţi ai Grupei de Intervenţie şi agenţi ai Serviciului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Piteşti au fost angrenate în ample acţiuni care au început încă de joi noapte, obiectivul fiind depistarea celor care tulbură ordinea şi liniştea publică ori care consumă alcool pe domeniul public. De asemenea, au fost avute în atenţie şi grupuri de tineri care se strâng pe la scările unor blocuri din mai multe cartiere ale municipiului, prin parcuri, locuri de joacă unde mănâncă seminţe şi aruncă la voia întâmplării cojile. Totodată, au fost verificate şi unele case nelocuite, pe care oameni ai străzii le-au transformat în adăposturi, acolo existând pericol să se işte scandaluri ori să fie provocate incendii pe fondul consumului de alcool.
De asemenea, dând curs sesizărilor primite de la cetăţeni, agenţii locali au acţionat şi în zona Bowling, unde oamenii spun că mai în fiecare noapte vin tineri cu maşini bengoase, cum se zice, care le deranjează liniştea fie accelerând puternic motoarele modificate, fie făcând drifturi pe platoul betonat al recent înfiinţatei pieţe de gros a municipiului.
Cu acest prilej au fost aplicate 24 de amenzi în valoare de 8.000 lei, iar în câteva situaţii tinerii care au aruncat cojile de seminţe pe jos au fost obligaţi la curăţenie, poliţiştii locali punându-le la dispoziţie mături şi făraşe. De voie, de nevoie, împricinaţii s-au conformat, mai ales că dând la mătură îşi diminuau sancţiunea contravenţională.
Întrucât semnale similare au fost primite din majoritatea cartierelor Piteştiului, astfel de acţiuni vor continua şi în perioada imediat următoare.
Val. NICOLAU