Un caz aparent simplu, legat de… onorata justiţie, vine să ne confirme încă o dată de ce nu merg lucrurile aşa cum trebuie în ţara asta. Pe scurt, un vârstnic avea grave probleme de sănătate şi nu putea să-şi poarte singur de grijă. Drept urmare, soţia lui a solicitat dreptul de a-i fi însoţitor. Conform procedurilor, ea a deschis proces la Judecătoria Piteşti – Secţia Civilă, cerând astfel să-i devină tutore. Până aici lucrurile păreau în regulă.

Pe rolul instanţei, se judecau, deci, soţia – în calitate de reclamantă – cu soţul, devenit, în termeni de specialitate, pârât, deşi, repetăm, omul avea un handicap grav, lipsindu-i total discernământul. Trecem peste absurdul acestei situaţii şi mergem mai departe. N-a durat prea mult şi, pe la începutul acestui an, bietul om („pârâtul”, „intimatul”) a murit. În aceste condiţii, evident, soţia („reclamanta”) a solicitat instanţei renunţarea la proces, dat fiind faptul că… acţiunea a rămas fără obiect. Pentru completul de judecată n-a fost, însă, suficient! Că aşa-i pe la noi…

Pe la începutul toamnei, femeia a mai depus o cerere de renunţare la această acţiune, invocând din nou moartea bărbatului ei, căruia îi făcuse şi pomana de şase luni! Şi cum credeţi că a reacţionat instanţa, care avea la dosar certificatul de deces? A lăsat cauza „la a doua strigare, în vederea prezentării părţilor”. Care părţi – ce să vezi? – nu s-au prezentat, una neavând nici cum. În consecinţă, „procedura a fost legal îndeplinită”, iar instanţa a respins cererea femeii de chemare în judecată. Şi, ca o bomboană pe colivă, sentinţa a fost trimisă şi reclamantei, şi pârâtului. Adică şi mortului, ca să afle şi el, săracul… Dacă n-ar fi de plâns, am râde!

Onorată instanţă, asta nu te onorează!

Distribuie pe Facebook