Advertisement
Aşa cum v-am informat, două persoane şi-au pierdut viaţa în această săptămână, una atacată de m istreţ, iar alta de urs, hectare de culturi au fost distruse de animalele sălbatice, animale dometcie au căzut pradă fiarelor car au dat iama prin gospodăriile argeşenilor. Parlamentarii susţin că nu pot schimba legislaţia din cauza ONG-urilor, care se opun relocării sau împuşcării urşilor şi mistreţilor.
De mai bine de un an, argeşenii au avut probleme majore din cauza urşilor şi a mistreţilor şi e nicio noutate faptul că în Argeş numărul animalelor sălbatice este de aproximativ patru ori mai mare decât prevede norma, dar parlamentarii ridică din umeri când vine vorba de acest subiect. „Au fost discuţii cu doamna ministru Doina Pană, dar de fiecare dată când am încercat să modificăm legea, au sărit ONG-urile” afirma deputatul argeşean Nicolae Velcea.
Mai mult, din 2016, ocoalele silvice nu mai pot să ducă hrană pentru animale în păduri, după o decizie luată de Guvern. Neavând ce mânca, urşii şi mistreţii au început să coboare din ce în ce mai mult, atacând gospodării şi oameni. Este absolut aberant faptul că iubitorii de animale se opun constant modificării legilor, dar în acelaşi timp nu fac absolut nimic pentru a preveni tragedi precum cele din Argeş. Întrebarea care se pune în acest moment este, aşa cum am mai precizat, câţi oameni trebuie să mai moară pentru ca parlamentarii şi ceilalţi decidenţi să îşi facă treaba aşa cum se cuvine şi să ţină cont că viaţa omului trebuie pusă mai presus de orice?
Advertisement
Un Comentariu
Anonim
Au ajuns ONG-urile sa faca legile in Romania?