Micuţă de statură, cu ochi sfredelitori precum au veveriţele, înfofolită în câteva pulovere, un cojoc din blană de oaie, precum au cei de la munte, şi cu o broboadă neagră pe cap, o bătrână ţărancă mi-a spus când a intrat în cabinet: „Domn’e doctor, fă-mă să mai trăiesc un an. Nicio zi mai mult!”
La 74 de ani este încă în putere şi cu mintea întreagă. Ceea ce o face să se uite lumea la ea ca la o ciudăţenie sunt zecile de pete mici brun-maronii apărute în ultimii ani pe pielea feţei: frunte, tâmple, nas şi obraji. Puţini sunt cei din mediul rural care, înaintând în vârstă, să nu aibă aşa ceva. Dar bunicuţa asta are exagerat de multe.
Poartă numele de keratoze senile. Muncind toată viaţa sub cerul liber, expunându-se la soare, vânt şi ger, neprotejată de cea mai banală cremă hidratantă şi protectoare, pielea ţăranilor suferă. Multe din aceste leziuni se transformă în cancere cutanate, mai ales dacă persoanele în cauză au fost blonde, care toată viaţa expunându-se la soare nu s-au bronzat, ci s-au înroşit. Nu doar munca sub cerul liber predispune la aşa ceva. Dacă genetic ai moştenit o piele foarte sensibilă, după ce ai depăşit vârsta de 70 de ani, nu contează ce meserie ai avut: academician, jurist, finanţist, politician sau doctor. Faci keratoze indiferent că te-ai uns cu cele mai bune alifii şi ai fost consultat permanent de medici renumiţi. Exemplele cele mai convingătoare sunt Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu.
Dar această bătrână nu pentru asta venise. Mai avea pe obraz o pată neagră ca tăciunele, mare cât o prună. Neştiind despre ce-i vorba, pe biletul de trimitere medicul de familie nu scrisese niciun diagnostic, fapt ce-i făcuse pe aparţinătorii pacientei să intre la idei. Mai ales că-i apăruse în urmă cu peste 20 de ani, dar recent înflorise şi sângera în centrul leziunii. Am chemat-o pe fiica ei în altă cameră şi i-am zis că-i indubitabil un melanom malign, poate cel mai devastator cancer din patologia umană. Nu au vrut să audă de internare la Oncologie. Au acceptat doar o electrocauterizare care în niciun caz nu poate rezolva problema. La plecare, bătrâna mi-a spus de ce şi-ar dori să mai trăiască un an. „Am avut un soţ bun ca pâinea lui Dumnezeu. Nu mi-a dat vreodată o palmă, nu m-a înjurat şi nu le avea cu băutura. L-am pierdut acum şase ani. Mă pupa pe negreala asta şi-mi spunea să nu mor cumva înainte de a-i face parastasu’ de şapte ani!”
