Piesa de teatru contemporan „Omu’ cu binoclu” se joacă azi, la ora 19, în Sala „Lumina” de la Centrul Cultural Judeţean Argeş. Pentru cei care vor să vizioneze spectacolul cu Paul Ipate (semnează şi regia) şi Cătălina Grama (Jojo), biletul costă 20 lei/adult şi 10 lei/elev, student sau pensionar.
Casa de bilete este deschisă zilnic, între orele 9-15. Tudor şi Doris, deşi sunt din două lumi diferite, inadaptaţi ai societăţii, află că se aseamănă mai mult decât ar fi crezut. Poate iubirea să învingă normele societăţii şi o moralitate care de foarte multe ori se confundă cu ipocrizia? Comedia emoţionantă încearcă să dea răspunsul acestor întrebări, punând faţă în faţă raţiunea şi iubirea. Oare care dintre ele va câştiga?