Om de afaceri strivit pe drumul morții. A decedat pe loc.
Un grav accident rutier s-a produs marți după-amiază, pe drumul european E85, cunoscut și ca „șoseaua morții”. Un autoturism a derapat pe asfaltul umed, a pătruns pe contrasens, apoi a intrat cu viteză într-un TIR. Și-au pierdut viața pe loc șoferul, proprietarul unui complex turistic de lângă Buzău, și pasagerul din dreapta acestuia.
Afaceristul Dumitru Velcu se întorcea din București la volanul unui SUV unde fusese însoțit de cumnatul său, aflat pe scaunul din dreapta. La un moment dat, a părăsit banda de mers, a tras de volan ca să revină pe sensul său, însă mașina a intrat în derapaj. Autovehiculul acestuia a fost izbit puternic de un camion.
„Din primele cercetări, se pare că este vorba de o coliziune între două autovehicule, un autoturism condus de către un buzoian de 69 de ani, care circula dinspre București către Buzău, și un TIR care circula din sens opus, condus de un bărbat din Ialomița, de 37 de ani”, a declarat Gheorghe Colăcel, de la Poliția Rutieră Buzău.
Impactul a fost atât de puternic, încât mașina condusă de afacerist s-a dezintegrat, motorul ajungând la peste cinci metri distanță de caroserie. Camionul a fost și el serios avariat. A fost nevoie de intervenția pompierilor.
„Am acționat pentru descarcerarea unei victime din autoturism și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât pe carosabil erau lichide combustibile inflamabile”, a precizat Ionuț Cășaru, de la ISU Buzău.
În accident au murit șoferul autoturismului, în vârstă de 69 de ani, și cumnatul său, care se afla pe scaunul din dreapta. Acesta din urmă avea 55 de ani. De asemenea, conducătorul camionului înmatriculat în Ialomița a fost rănit, acesta fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Coliziunea s-a produs pe raza comunei Mihăilești, pe o porțiune dreaptă, unde șoferii au tendința să circule cu viteză exagerat de mare. Crucile de aici amintesc de zecile de tragedii produse de-a lungul vremii. Cel mai grav accident din zonă a fost urmat de o explozie, în 2004, care a curmat 18 vieți.
Drumul european E85 este șoseaua cu cele mai multe accidente mortale. Potrivit specialiştilor, E85 a fost proiectat prost, pentru că acostamentul lărgit este confundat cu banda de circulaţie. De fapt, în realitate, este o singură bandă. Depăşirile se fac de cele mai multe ori pe contrasens pentru că nu este loc suficient şi aşa apar riscuri.
Sursa: Adevărul / Foto: Observator