# PSD Argeş merge pe mâna echipei Mînzînă – Gentea – Oprescu
Vineri seară s-au limpezit apele la PSD Argeş, odată cu alegerea noii echipe de conducere a filialei judeţene în cadrul unei Conferinţe Extraordinare care s-a desfăşurat la Filarmonia din Piteşti.
Echipa Ion Mînzînă (preşedinte) – Cristian Gentea (preşedinte executiv) – Simona Bucura Oprescu (secretar executiv) s-a impus de o manieră categorică, obţinând 144 de voturi, în vreme ce echipa Maria Dinu – Dumitru Tudosoiu – Dorin Mărăşoiu a luat doar 78 de voturi. Două voturi au fost declarate nule, iar şase dintre delegaţii convocaţi nu au putut ajunge la Conferinţă din diferite motive.
Anunţuri importante
La Conferinţa de alegeri au fost prezenţi şi „greii” PSD din acest moment de la Centru: preşedintele interimar Marcel Ciolacu, secretarul general interimar Paul Stănescu şi vicepreşedinta Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii. Aceasta din urmă a anunţat că va candida pentru funcţia de primar al municipiului Craiova, iar Ciolacu a spus că PSD va iniţia moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, dar nu va propune ulterior premier pentru a forma un nou Executiv dacă moţiunea va fi adoptată. În schimb, PSD va propune un Guvern de Uniune Naţională.
În discursul pe care l-a ţinut înainte de alegeri, Mînzînă a spus că el nu face promisiuni deşarte nimănui, dar oferta sa pentru colegii de partid este clară: „muncă, lacrimi şi sudoare”. Mînzînă a spus că nu este loc de „experimente” în PSD Argeş şi a arătat că şi tineri, dar şi cei cu experienţă sunt bine reprezentanţi în filială. Apoi, la finalul Conferinţei, Mînzînă a spus că obiectivul său este ca PSD să câştige alegerile locale şi parlamentare din acest an. Fost coleg în PRM cu Lia Olguţa Vasilescu, Mînzînă a fost caracterizat de aceasta ca fiind „un lider cu care nu este de glumit când vine vorba despre muncă”.
Mînzînă a fost şi preşedinte al PRM Argeş, dar şi lider al senatorilor şi deputaţilor PRM. După ce partidul lui Vadim nu a mai însemnat mare lucru în politică, Mînzînă a ajuns la PSD, iar acum este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Cel mai probabil, însă, va candida în vară la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. Mînzînă este absolvent al ASE Bucureşti şi, după ce a fost parlamentar, a ajuns şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Valorificare a Activelor Statului. Potrivit actualei declaraţii de avere, Ion Mânzână deţine un apartament cumpărat în 2001, un apartament oferit spre închiriere, bijuterii, timbre şi colecţie numismatică în valoare de 42.000 euro, are credite bancare din 2019 şi un salariu anual de 128.934 lei. Soţia, de profesie tot economist, are un venit anual de 11.904 lei.
Prima femeie secretar executiv la PSD Argeş
Simona Bucura Oprescu mai punctează o premieră în cariera sa politică. După ce a fost cel mai tânăr vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi prima femeie în funcţia de vicepreşedinte la CJ, Simona Bucura Oprescu a devenit acum prima femeie secretar executiv al PSD Argeş. Mai mult, se pare – susţin anumite surse – că va fi şi prima femeie care va fi cap de listă pentru alegerile parlamentare care urmează. Preşedinte al Organizaţiei de Femei, Simona Bucura Oprescu a avut un aport important la succesul echipei Mînzînă şi prin prisma faptului că este susţinută de mulţi primari. De altfel, deputata declara înainte de alegeri că unul dintre obiectivele noii echipe din care face parte este să aducă la un loc „nordul şi sudul”. Este şi singurul parlamentar argeşean care face parte din nou echipă de trei de la conducerea PSD Argeş.
Gentea, la primărie
De asemenea, s-a lămurit şi cine este candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Mînzînă făcând anunţul la scurt timp după alegerile de vineri. Liderul PSD Piteşti şi preşedintele executiv al filialei argeşene, Cristian Gentea, este cel care îşi va asuma rolul de candidat în, poate, cea ce mai grea campanie electorală. Asta înseamnă că primarul actual, Cornel Ionică, nu va mai candida şi, cel mai probabil, fie va candida pentru Parlament, fie va face un pas înapoi. În schimb, dacă Gentea va ajunge primar, atunci mai mult ca sigur că Sorin Apostoliceanu îşi va păstra funcţia de viceprimar pe care o are acum. Rămâne de văzut, în funcţie de rezultate, dacă PSD va avea şi al doilea viceprimar la Piteşti sau postul va reveni unui consilier de la alt partid, pe baza unei alianţe. Desigur, pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple este nevoie ca PSD, în primul rând, să câştige la Piteşti, aşa cum a făcut-o categoric aproape mereu sub conducerea lui Gentea. Ori, alegerile din acest an vin pe fondul unor rezultate complicate de anul trecut, când PSD a pierdut în faţa PNL la prezidenţiale şi europarlamentare, aşa că… se joacă, aşa cum se spune!
Rădulescu şi securiştii
Candidat la funcţia de preşedinte al PSD Argeş, deputatul Cătălin Rădulescu a anunţat în timpul Conferinţei că se retrage din cursă. El a spus că „atunci când are informaţii că Securitatea îşi bagă coada, atunci merge cu cealaltă echipă”. Acesta a spus că dă votul său echipei Mînzînă, dar a pus şi anumite condiţii. Cum ar fi asumarea prin demisie a unui eventual eşec la alegerile care urmează, dar şi să se renunţe în PSD Argeş la practica „plătirii unor ziare pentru a fi atacaţi colegi de partid”. El a mai spus că nu mai candidează pentru nicio altă funcţie de conducere în PSD Argeş.
Maria Dinu şi-a acceptat înfrângerea
În discursul său, Maria Dinu a spus că este cazul ca PSD Argeş să se trezească, având în vedere rezultatele de anul trecut, şi a făcut apel la unitate. Ea a mai spus că nu cere nimănui să facă dovada, cu fotografii, că a votat-o, aluzie la o informaţie care apăruse cu puţin timp înainte de Conferinţă pe piaţă cum că ar fi unii membri PSD „somaţi” de celalaltă echipă să fotografieze buletinele de vot pentru a demonstra cu cine votează. Ulterior, Maria Dinu şi-a acceptat înfrângerea cu demnitate, la fel ca şi Dumitru Tudosoiu, cel care a candidat pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD Argeş. La rândul său, Dorin Mărăşoiu, care a candidat pentru funcţia de secretar executiv al filialei, a scris ulterior pe contul său de Facebook: „Cine mă cunoaşte ştie că eu sunt un om care are drumul său, că nu mă aplec, nu cer îndurare. Nu am spirit de turmă. Ţin privirea întodeauna în sus, spre cer, spre Divinitate, pentru că aşa am fost învăţat de bunicul meu, marele preot Ion Ionescu, pentru că cerul nu are limită. Mulţi nu mă înţeleg, dar cu trecerea timpului realizează ceea ce spun sau doresc să fac. M-am obişnuit cu această situaţie. Sunt convins că PSD avea nevoie de o schimbare la faţă. Nu a fost sa fie. Vom vedea în scurt timp dacă am gândit corect sau nu. Fie să fim!”.
Echipa
Din noul Birou Judeţean de conducere al PSD Argeş nu mai face parte Dan Manu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean. Acesta se pare că a mers pe mâna echipei Mariei Dinu, cea care este şi administrator al judeţului. În schimb, printre vicepreşedinţii PSD Argeş se numără oameni precum Radu Vasilică (deputat), Sorin Apostoliceanu (viceprimar Piteşti), Marius Nicolaescu (consilier judeţean despre care se spune că ar urma să devină vicepreşedinte al CJ), fostul senator Constantin Tămagă, dar şi numeroşi primari din judeţ. Alegerile care vor urma vor fi primul test important al noii echipe de conducere a PSD Argeş care anul trecut a avut serios de furcă la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale.
5 Comentarii
Ioan
Indiferent cine…psd…tot psd…o mizerie fara limite…niciun angajament fata de cetateni… doar o mare abureala…sunteti varza…traseisti si…ruginiti…lasati politica in pace…nu este pentru…neputinciosi si mincinosi…corupti si fripturisti…cum ati dovedit de 30 de ani!
un cetatean
Si pnl cum e Ioane ? Ce s-a ales din promisiunile lor ,alocatii,salarii,pensii ? Pentru autostrada s-a alocat o faramitura care nu ajung nici sa o inceapa.Deja proclama austeritate ,fac imprumuturi nejustificate cu dobanzi uriase iar programul de guvernare e sublim dar lipseste cu desavarsire.Si au aceleasi figuri in frunte.Dincoace sunt altii,dar la pnl aceleasi figuri obosite.
Anonim
Nu ar trebui sa fie…. dar, din pacate, probabil ca vom mai suporta ceva vreme „neputinciosi si mincinosi…corupti si fripturisti…” , daca nu intelegem ca la noi – cetatenii cu drept de vot – este de fapt puterea de a schimba in bine viata pe care o traim acum.
Anonim
PSD o mizerie,sunt toti la fel chiar dacă s- a schimbat conducerea.
Jos Ciuma Roșie!!!!
Maria
Cu ceilalti din cealalta echipa ce se va intampla. Ii exclud din partid???