Este un moment cât se poate de favorabil pentru a scăpa de rabla din parcare. Spunem asta deoarece programul de reînnoire a parcului auto a început şi, pe lângă prima de casare în valoare de 6.500 lei, concesionarii oferă şi alte reduceri substanţiale. Concret, societatea AMAT din Piteşti „plusează” cu încă 1.300 euro reducere dacă achiziţionaţi un automobil nou în termen de o săptămână de la începerea negocierilor. Dacă vă gândiţi că totuşi e prea scump, nu vă descurajaţi. Spre exemplu, la o calculaţie pentru noul Megane (versiune diesel 90 CP şi echipare standard) cu un avans de aproximativ 2.500 euro, rata pe 60 luni pleacă de la 675 lei şi ajunge la 997 lei. Pentru un Logan pe benzină, costurile practic se înjumătăţesc, fapt pentru care merită să vă gândiţi de două ori înainte de a vă îndrepta către automobile second hand. Acestea, deşi au preţuri tentante, devin în timp maşini de… tocat bani şi nervi.
George OLTEANU