Related Articles

4 Comentarii

  1. 1

    Puiu

    De multe ori m-am întrebat, de ce în ultimii 4-5 ani nu mai vin la cerşit, pe la uşi, fete tinere de etnie romă , multe dintre ele şi cu copii în braţe! N-am făcut-o niciodată cu voce tare, dar într-o zi am luat-o prin surprindere pe soţia mea şi am întrebat-o care este părerea ei. Mi-a răspuns sec: „Să ştii că ai dreptate, dar abia acum realizez acest lucru !” Am început să caut explicaţii. Creşterea numărului de maşini, stil microbuz, cu numere de Bulgaria şi cu foarte mulţi ocupanţi de etnie romă, m-a făcut să cred ,nu ştiu de ce, că sunt dintre cei care veneau pe la uşi, dar unii au crescut foarte mult. Nu m-am înşelat şi nu am privit cu invidie, că s-au ridicat material. Dimpotrivă. Îmi venea, în schimb, să nu mai cred în sărăcia de care se vorbeşte zilnic. Totuşi degradarea intelectualilor, ajunşi acum pensionari şi a unor oameni de cultură cu venituri foarte mici , la limita supravieţuirii, şi nu numai a lor, m-au determinat să-mi menţin părerea că nu „e bine” la noi. Nu mi-a trebuit mult timp să înţeleg ce variante şi-au ales, cei care, aproape toată viaţa, au trăit în sărăcie, iar unii dintre ei au dat hăţurile pe” Merţane şi Beamweuri”. Când te roade foamea, rişti să faci orice. De aceea nu ştiu cât de bine le pică avertismentul din finalul editorialului !?

    Reply
    1. 1.1

      Gabriel Lixandru

      Poate ca e bine. Cine stie?! Merita sa incercam, nu?

      Reply
  2. 2

    Dan

    Concluzia este corecta si vreau sa ii completez valoarea cu cateva elemente. Job-ul de ,,proxenet de Campulung,, nu este decat calificarea pe statul de functii a unei formatii profesionale inventate dupa anii 90 in Valea Jiului. Acolo insa lucrurile s-au desfasurat la scara mare fiind astazi o zona prin care nu este bine sa treci la lasarea serii. Campulungului nostru i se pregateste cam aceeasi soarta si sa nu mire pe nimeni ca Pitestiul va fi o extraordinara pepiniera in cel mai scurt timp. In profunzimea lucrurilor faptul ca tiganii sunt principala etnie calificata in astfel de murdarii de Punjab este deja o constructie pleonastica fata de care nicio forma de guvernamant nu a avut tupeul sa aiba o pozitie ferma. Daca ar fi sa evaluez cele scrise de Puiu, remarca acestuia este corecta insa trebuie sa stabilim totusi niste norme legate de calitatea furnizoarelor de prostitutie. Am mari rezerve ca un barbat intreg la cap ar putea chiar si beat sa solicite servicii de genul unei tiganci. Suna a zoofilie. Categoric exista reprezentante ale regnului imortalizate interesant. ma refer aici la ,,Tiganca de la Ghergani,, a lui Grigorescu fara sa o pomenesc pe Raduleasca ( cu autor necunoscut). Cred totusi ca aceasta ocupatie de Campulung se consuma in randul etniei si aici chiar nu vad vreo problema. Pe de alta parte ,,relatia,, dintre politica rosie, tiganie si prostia nuda este de multa vreme o situatie acceptata in Arges. Tot prostitutie se numeste… Cat despre amintitele marci de masini de origine germana trebuie stiut ca cel putin cei de la BMW sunt singurii care controleaza involutia speciilor. Niciun brand nu omoara mai multi idioti decat acest brand.

    Reply
    1. 2.1

      Gabriel Lixandru

      Aveti dreptate. Iar in ceea ce priveste Pitestiul, daca – Doamne fereste! – va pleca Dacia, orasul s-ar putea sa semene nu cu Campulungul, ci cu Calarasiul.

      Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!