Procedura de obţinere a certificatul de cazier judiciar este, începând de azi, simplificată. Astfel, nu mai este solicitat acel timbru fiscal de doi lei, care le dădea mari bătăi de cap solicitanţilor, întrucât nu se găsea decât la poştă sau la speculanţii care-şi făceau stocuri şi le revindeau cu preţuri cel puţin de trei ori mai mari. De regulă, cazierul este eliberat pe loc sau în cel mult trei zile de la data solicitării. Persoanele fizice trebuie să depună, personal, la ghişeu cererea-tip completată cu datele de stare civilă şi motivată, actul de identitate şi chitanţa de 10 lei care face dovada achitării taxei de prestări servicii. Persoanele juridice pot obţine cazierul judiciar prin reprezentantul legal, depunând dovada calităţii de persoană juridică, dovada că deponentul este reprezentantul legal al firmei, copie de pe actul de identitate al reprezentantului şi chitanţa de 10 lei. Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. La cererea motivată a solicitanţilor, misiunile diplomatice şi oficiile consulare româneşti pot elibera, după verificarea în baza de date, adeverinţe în care se consemnează rezultatele verificărilor. Adeverinţele au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar şi se utilizează exclusiv în străinătate. Pentru situaţiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare, cazierele se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverinţelor – în termen de 10 zile de la data solicitării. Certificatele de cazier judiciar şi/sau adeverinţele sunt valabile şase luni de la data primirii numai în scopul pentru care au fost emise.
Rămâne de văzut dacă aceste modificări vor duce şi la dispariţia cozilor care se formează la ghişee. În altă ordine de idei, oare ce vor face speculanţii cu sutele de timbre cumpărate?
Val. NICOLAU