În urma unor controale efectuate în primul semestru al acestui an de inspectorii ISU Argeş, s-a constatat că, în continuare, sute de şcoli, grădiniţe sau licee din judeţ nu au autorizaţie de securitate la incendiu.
Necesită un astfel de document toate unităţile de învăţământ la care s-au adus modificări compartimentale, structurale, de instalaţii sau de destinaţie. Şcolile care nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu sunt tratate de la data punerii în funcţiune, în funcţie de legislaţia care era valabilă la momentul respectiv sau cea care este în vigoare, dacă cea din urmă este mai favorabilă. Din totalul de 532 de asemenea instituţii din judeţ, din care 192 sunt grădiniţe (179 de stat şi 13 private), 294 şcoli (290 de stat şi patru private), 46 licee (41 de stat şi cinci private), 52 de clădiri au autorizaţie (13 grădiniţe, 24 şcoli, 15 licee), 215 clădiri nu au (53 grădiniţe, 133 şcoli, 29 licee), iar alte 265 unităţi de învăţământ nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu. Cu toate acestea, reprezentanţii ISU au precizat că nicio unitate şcolară din judeţ nu va fi închisă şi că vor fi sprijinite să intre în legalitate.
Vestea bună pe care a dat-o conducerea ISU la conferinţa de presă de zilele trecute este că termenul pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, care a expirat pe 30 iunie, a fost prelungit până la 31 decembrie, cu obligativitatea ca documentaţia necesară obţinerii autorizării să fie depusă până la 30 septembrie. Problema cea mai mare cu care se confruntă solicitanţii este că la nivel naţional nu sunt decât 40 de experţi care pot întocmi documentaţia de avizare/autorizare – în Argeş e doar unul – şi preţurile sunt deosebit de ridicate. Din acest motiv, IGSU a depus o iniţiativă prin care şi reprezentanţi ai ISU să urmeze cursuri de specializare în sensul celor de mai sus, ceea ce ar mai descongestiona situaţia.
Val. NICOLAU