Vorba asta e valabilă şi la… grădiniţă. Presupunerea că la stat nu trebuie să scoţi bani din buzunar e greşită, chiar şi atunci când facem referire la cazul unui copil care frecventează o grădiniţă cu program scurt: orele 8-12. Unitatea educativă nu asigură decât un minim necesar activităţilor zilnice, iar pentru ca „distracţia” să fie maximă părinţii trebuie să aducă nu una, ci mai multe sacoşe cu rechizite: de la coli simple A4, până la hârtie glasată şi creponată, plastilină, planşetă, creioane, carioci, cărţi de colorat şi multe altele. Opţional, orice „donaţie” e binevenită. Am făcut un calcul total al costurilor, iar acesta nu e deloc de neglijat, mai ales dacă părinţii lucrează pe salarii mici. Rechizitele pentru micuţi te uşurează de aproximativ 150 lei. Sigur că, dacă le cumperi pe cele mai ieftine, ai putea economisi până la 50-60 lei, poate chiar mai mult. Dar în majoritatea cazurilor părinţii aleg rechizite decente din punct de vedere al calităţii. Nici nu se pune problema să vii cu mâna goală, până la urmă scoţi bani şi din piatră seacă pentru educaţia copilului tău…
George OLTEANU