La noi, cititul este o obișnuință tot mai rară. Și, totuși, findcă îmi cade în mână o carte despre obiceiuri, acum că suntem în ajun de Crăciun, mă gândesc că poate fi ceva interesant. Și m-apuc de citit printre picături, cum se spune. Cu gândul că mai aflu despre un obicei, despre o obișnuință, pe care nu le am și ar trebui să mi le însușesc, ori, dimpotrivă, dacă-s rele, să mă dezbar de ele. Ispitit, desigur, și de titlul ”Distrugeți obiceiurile proaste!”, îndemn pe care-l face Joe Dispenza, într-o carte apărută în colecția Biblioterapia.
Sincer să fiu, m-a tentat și subtitlul ”Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta”. Mă întreb, o fi doar marketing în titlul ăsta sau și ceva serios, nu doar speculații, cum se întâmpla deunăzi cu bioterapia, cu noua spiritualitate. Dacă vrem să-i spunem așa lui Dumnezeu. De care, iată, avem mare nevoie în bătălia cu Covidul. Am ceva de învățat de la Joe Dispenza pentru a-mi corecta niște obiceiuri negative și pentru a le încuraja pe cele sănătoase? Lucru pe care trebuie să fac apelând la creier, nu la mușchi, nici la altceva. Ba da, la energie!
Căci, susține autorul, citând cercetători, oameni de știință – care, în paranteză fie spus, au descoperit circa 15-20 la sută din legile ce guvernează universul – lumea este alcătuită nu doar din materie și spirit. Ci și din energie, care se află în tot univesul în proporție de 9,99999%, față de materie, infimă ca procent – 0,000009%. Așa stând lucrurile, normal ar fi ca nu doar cercetătorii, ci și noi, oamenii de rând, să fim preocupați de energie. Dar nu de aia, electrică, pe care guvernul a ieftinit-o cu un ban (atâta poate, deocamdată!), ci una care se află în noi și-n afara noastră. Și cu ajutorul căreia avem infinite posiblități de a ne modela prezentul, viitorul și chiar trecutul.
Mărturisesc, pe cât de simplă pare teoria asta, pe atât este de complicată. Cum vine asta? Înțeleg că trebuie să fac ceva ca să pot „umbla” la prezent și la viitor, dar să modific și trecutul? Da, se poate, zice imperturbabil autorul, făcând un salt în necunoscut. Energia este înzestrată cu conștient pe care, până la un punct, îl asimilăm cu mintea. Asta, atenție, este valabil nu în fizica clasică, depășită, ci într-o realitate definită ca fiind câmp cuantic, unde electronii sunt și materie, și undă. Deci, mai tot ce există în univers e energie. Măi să fie, adică aci electronul este materie, aci nu mai este, fiindcă a devenit undă, deci energie cu care ne putem direcționa viața. Dacă reușim să interferăm cu câmpul cuantic căruia-i putem sugera dorința noastră, putem desigur distruge obiceiurile nocive. Ideea ar fi că, dintr-o multitudine de probabilități cuantice vizavi de o realitate, pe care ne-o dorim, noi putem ”beneficia” de ea, dacă ea, dorința asta, devine obiectul ”observației” noastre. Cu ”observația” asta e o poveste pe care n-am spațiu s-o spun.
În concluzie, folosindu-ne de puterea noastră, a conștiinței noastre, noi transformăm o ”pură posibilitate” în realitate, dacă urmăm niște reguli și apelăm la gândurile și sentimentele noastre. Reguli pe care autorul cărții ne învață cum să le punem la lucru, astfel încât să obținem ce vrem: sănătate, putere, bucurie, iubire, chiar și… avere ș.a.m.d.. Dar, atenție, câmpul cuantic reacționează numai când gândurile și dorințele noastre sunt în consens și coerente, transmit același semnal.
Și, se subînțelege, câmpul va răspunde doar dacă recepționează un gând pozitiv, combinat cu o emoție superioară. Și, totuși, cum se întâmplă minunea asta? Păi, zice Dispenza, imaginați-vă un model în care gândurile sunt o încărcătură electrică (energie, nu?!), iar sentimentele, una magnetică din câmpul cuantic. Inteligent! Întrebarea e, dacă lucrurile stau așa, înseamnă că noi emitem zi de zi unde electromagnetice, dar nu ne-am gândit până acum că am putea influența destinul cu ele? Parcă ar merita încercat! Dar ca să putem face asta, ar trebui totuși să citim! Fie și măcar pentru a putea renunța la obiceiurile nocive. Care sunt o groază, nu alta.
P.S. 1. Nu știam că epigenetica sugerează că putem tansmite semnale către gene, ca să ne rescriem viitorul. Și că ADN-ul nu ne controlează totuși întreaga viață. Deci, putem umbla la ”moștenirea genetică”? Frumoasă ipoteză! Mai rămâne să fie și valabilă.
P.S. 2. Se vede că ne-au lipsit din ziar articolele d-lui dr. Tiberiu Stănescu, de vreme ce am încercat să cochetez eu cu medicina. Dar aveți răbdare, Tibi se întoarce.
