Tradiţional, obezitatea a fost definită ca o greutate mai mare cu 30% faţă de cea ideală. Actual, ea este definită în termenii indicelui de masă corporală (IMC): este raportul dintre greutatea (în kilograme) şi pătratul înălţimii (în metri). IMC = greutatea (kg): înălţimea la pătrat (metri). Prevalenţa ei este în medie de 33% din populaţie: 35% la femei şi 31% la bărbaţi. La femei obezitatea este puternic legată de starea socioeconomică, fiind de două ori mai frecventă la cele cu nivel scăzut al acesteia.
Cauza obezităţii este simplu definită astfel: aportul caloric mai mare decât consumul. Factorii etiologici ar fi:
– determinismul genetic: procentul de transmisibilitate ereditară este de 33%;
– aportul caloric crescut, care presupune ingurgitare crescută de grăsimi şi dulciuri (hidraţii de carbon);
– încetinirea metabolismului: diminuarea arderilor principiilor alimentare ingerate;
– starea socioeconomică: nivelul socioeconomic scăzut este un risc puternic pentru obezitate;
– sedentarismul: inactivitatea fizică la un aport caloric normal şi mai ales crescut. Mai mult, restrângerea activităţii fizice poate creşte consumul alimentar la unele persoane;
– sarcina: este un determinant major al obezităţii;
– creşterea numărului de adipocite (celule care se încarcă cu grăsime) în perioada de sugar şi a copilăriei şi pentru unele persoane mai obeze şi în perioada adultă predispune la obezitate. Copiii graşi sunt viitorii adulţi graşi. La ei numărul de celule adipoase creşte de cinci ori faţă de copiii normoponderali. Dieta hipocalorică aplicată lor (sub 1000-800 calorii/zi) reduce numai dimensiunile (încărcarea cu grăsime) a celulelor adipoase, nu şi numărul lor. Aceasta poate impune o limită în capacitatea lor de a slăbi şi ajunge la o greutate normală;
– factorii endocrini: hiperinsulinismul (creşterea secreţiei de insulină) la cei cu tumori betainsulare pancreatice, hipercorticismul, hipotiroidia, au fost implicaţi în unele cazuri de obezitate. Disfuncţiile endocrine determină însă un număr mic de obezi, contrar părerii care circulă în populaţie.
Diagnosticul obezităţii. Folosind IMC-ul, putem distinge:
– adulţi cu IMC între 25Kg/m2 şi 30 kg/m2, încadrate în supragreutate. La ei circumferinţa taliei (la nivelul ombilicului) depăşeşte 102 cm la bărbaţi şi 87 cm la femei;
– la IMC mai mare de 30 kg/m2 se declară obezitatea. La copii şi vârstnici utilizarea IMC-ului are o valoare limitată.
Evoluţia şi complicaţiile obezităţii. Riscurile la care sunt expuşi obezii pe parcursul evoluţiei şi persistenţei statutului lor sunt: risc dublu de cancer (de colon, colecist, rinichi, prostată, mamar). Obezitatea scurtează viaţa (la cei cu IMC mai mare de 30kg/m2 riscul de moarte subită creşte cu mai mult de 50% faţă de normoponderali). Complicaţiile care pot apărea în evoluţia obezităţii sunt numeroase:
– respiratorii: sindromul de apnee în somn, bronşite cronice şi astm bronşic;
– cardiovasculare: hipertensiune arterială, cardiomiopatii, insuficenţă venoasă cronică, accidente vasculare cerebrale;
– metabolice: dislipidemii, diabet zaharat, gută;
– gastrointestinale: litiază biliară, ficatul gras, boala de reflux gastroesofagian;
– endocrine: infertilitate, amenoree, polichistoză ovariană;
– articulare: discopatii lombare, artroze ale articulaţiilor portante (care suportă excesul ponderal): şold, genunchi, glezne.
Privind impactul social al obezului, remarcăm elemente vădit peiorative: dezechilibrul emoţional, pierderea dragostei partenerului şi a respectului de sine, discriminările sociale, profesionale şi academice.
În cazul obezilor cu IMC mai mare de 40Kg/m2 taxaţi diagnostic cu obezitate morbidă, care asociază de regulă diabetul zaharat, sindromul de apnee în somn (cu risc de moarte subită), aritmii cardiace şi multe altele, singura soluţie terapeutică cu rezultate deseori spectaculoase este chirurgia bariatrică. Intervenţia se practică şi la noi şi este bine ca marele obez să apeleze la ea urgent şi fără reţinere, chiar de la vârsta tânără (35-40 de ani).
Obezitatea este o boală greu de gestionat. Atrag atenţia suferinzilor de ea că primul pas trebuie făcut către un nutriţionist medic (specialist în boli de nutriţie). Soluţiile de slăbire vehiculate în media sunt desuete, curată şarlatanie, fără niciun rezultat terapeutic, ba chiar însoţite uneori de mari necazuri, până la deces.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
