Advertisement
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus un proiect pentru obţinerea de finanţare nerambursabilă (bani europeni) în vederea modernizării drumului naţional DN 7C Transfăgărăşan. Proiectul are ca scop atât reabilitarea căii de rulare, cât şi construcţia de copertine pentru a ţine la distanţă avalanşele. Valoarea totală a proiectului este de 6,2 milioane lei, inclusiv TVA, şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020. Durata proiectului este de 26 luni, informează CNAIR. În sfârşit, s-ar putea spune! Dar noi spunem doar că nu credem până nu vedem că încep lucrările. De proiecte şi promisiuni suntem sătui, vrem fapte!
Advertisement