Ne-a vizitat la redacţie Ion Petre, din Piteşti, dar care locuieşte la Oarja pentru a-i fi aproape mamei sale în vârstă de 90 de ani. Necazul omului este că de nouă luni este practic izolat, fiindcă nu mai are cale de acces către proprietate. Singura posibilitate să ajungă acasă este o punte îngustă peste pârâul Neajlov.
Podul n-a fost pus la loc
„Tot necazul a început în urmă cu nouă luni, când Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea (ABAAV) a regularizat albia pârâului. Lucrarea era necesară, fiindcă, la orice ploaie mai serioasă, Neajlovul ieşea din matcă şi ne inunda terenul agricol. Pentru a putea interveni, cei de la ABAAV mi-au zis că trebuie dezafectat un podeţ cu structură metalică, pe care-l făcusem cu peste 30 de ani în urmă, aflat la doar 20-30 cm deasupra apei. Suficient de lat şi rezistent, el făcea legătura între drumul principal şi proprietate şi puteam trece atât cu autoturismul, cât şi cu alte vehicule (tractor, maşină cu lemne etc). De bună credinţă, am fost de acord, fără să-mi dau seama ce avea să urmeze. La finalul lucrărilor m-am trezit că podul mutat de pe poziţie nu a mai fost pus la loc şi am rămas fără cale de acces auto către proprietate. De atunci au trecut nouă luni şi, în pofida demersurilor făcute la autorităţi, situaţia a rămas neschimbată. În cazul unei situaţii de urgenţă, echipele de intervenţie nu au pe unde să ajungă până la curtea mea sau a mamei mele. Practic, suntem izolaţi şi nimeni nu se implică să rezolve problema”, ne-a declarat cu năduf Ion Petre.
Puntea suspinelor
Deplasându-ne la faţa locului, am constatat că omul avea perfectă dreptate. După regularizare, albia pârâului s-a adâncit şi lăţit, iar malurile au fost înălţate. În acest context, reaşezarea podeţului metalic, care zăcea aproape de firul apei, pe vechiul amplasament, nu a mai fost posibilă. Este adevărat că pentru acel podeţ Ion Petre nu avea nicio autorizaţie, după cum singur ne-a mărturisit, dar pe vremea când l-a confecţionat nu i s-a cerut un asemenea document. Singura posibilitate pe care acest om o are la ca să ajungă acasă este o punte metalică de vreo 40 cm lăţime. Veche de zeci de ani şi sprijinită pe nişte bulumaci de lemn înfipţi în cele două maluri, puntea se leagănă la fiecare pas fiindcă la mijloc nu mai are niciun alt punct de sprijin. În caz că, Doamne fereşte, se produce vreun incendiu ori apare o problemă gravă de sănătate, lucrurile se complică. Pompierii pot lăsa, să zicem, autospecialele în drum şi să întindă furtunul pe aproximativ 100 metri. Dar echipajul ambulanţei ar fi pus în situaţia să care cu spatele truse şi aparatură medicală. Iar dacă ar trebui să ducă pe cineva la spital, ambulanţierilor le-ar fi imposibil să treacă pe punte cu targa. Şi nici prin apă nu le-ar fi uşor, pentru că n-ar putea urca malurile. Vă daţi seama, oameni buni, în ce situaţie se află Ion Petre şi mama sa nonagenară?
Blindajul hârtiilor
În mai 2016, bărbatul a făcut demersuri la Primăria Oarja pentru a i se rezolva problema, dar de aici a fost îndrumat să se adreseze celor de la „Ape”. Totodată, s-a adresat, printr-un cabinet de avocatură, Prefecturii Argeş, de la care a solicitat sprijin, în sensul de a-i fi asigurat acces la proprietate, precum şi la calea publică. În februarie 2017, Prefectura a trimis la Oarja, sub semnătura fostului prefect Cristian Soare, memoriul primit, cu recomandarea să fie dispuse măsurile legale şi să se indice, obligatoriu, temeiul legal al soluţiei adoptate. Pe 21 februarie, primăria a răspuns: „Construcţia la care face referire petenta era un podeţ improvizat, amplasat în aval pe cursul apei (…) Nu a fost montat de autorităţile administraţiei publice locale, nu aparţine domeniului public sau privat al comunei şi nu a fost desfiinţat de primărie (…) A fost desfiinţat de fiul petentei, Ionel Petre, cu ocazia decolmatării, rectificării şi reprofilării albiei râului Neajlov, fără acceptul autorităţilor locale (…)” La rândul său, ABAAV aruncă pisica în ograda Primăriei Oarja susţinând că aceasta are competenţa rezolvării cazului, iar primăria zice că problema aparţine ABAAV, în calitate de administrator al apelor. Şi uite aşa, în timp ce autorităţile se acoperă de hârtii, Ion Petre îşi lasă maşina pe la vecini şi se chinuie să treacă puntea cărând lemne de foc ori saci cu făină, mălai, tărâţe etc cu spatele.
Ar exista o soluţie
Constantin Bâlea, primarul din Oarja, ne-a confirmat că nu este străin de problemă. „I-am explicat d-lui Petre că încercăm să găsim soluţii, dar dânsul tot face presiuni. Vom analiza posibilitatea şi oportunitatea construirii unui pod, însă e o procedură care poate dura chiar şi doi ani numai pentru obţinerea tuturor avizelor şi pentru proiectare, după care urmează identificarea soluţiei de finanţare şi scoaterea lucrării la licitaţie pe SEAP. Noi i-am propus să-i amenajăm o altă cale de acces, care nu presupune traversarea pârâului, dar nu e de acord fiindcă vrea neapărat pod peste care să poată trece cu tractor, autocamion sau alte vehicule grele. Dânsul zice că terenul pe unde putem face drumul aparţine unor oameni, dar asta n-ar fi o problemă, întrucât este vorba despre suprafeţe neproductive, lăsate pârloagă, care astfel ar putea fi puse în valoare. De altfel, zilele trecute a venit şi dl prefect să vadă despre ce este vorba şi, împreună, încercăm să rezolvăm problema”, ne-a declarat primarul Bâlea.
Prefectura – interesată
La rândul său, prefectul Emilian Dragnea ne-a spus că instituţia pe care o reprezintă este interesată de cazul familiei Petre. „Recent am fost la Oarja, ca să văd care este situaţia. Cazul e destul de delicat, nu ascund acest lucru. Încurcăturile au pornit de la lucrările de amenajare a cursului apei şi de la desfiinţarea podeţului care, chiar dacă era o improvizaţie neautorizată, îi asigura cetăţeanului acces la calea publică, respectiv la proprietate. În perioada următoare voi avea o întâlnire cu reprezentanţi ai Apelor Române, ai Primăriei Oarja, ai altor instituţii autorizate şi, împreună, vom încerca să găsim cea mai bună soluţie”, afirma prefectul Dragnea.
Până atunci, Ion Petre nu are altceva de făcut decât să spere, dar mai ales să se roage la Cel de Sus să nu se întâmple vreo belea, care să implice intervenţia echipelor de salvare. În ceea ce ne priveşte, aşteptăm cu maxim interes să aflăm cât de repede găsesc autorităţile abilitate soluţia de rezolvare a cazului. Practic, nu pe hârtie, că hârtiile nu ţin loc nici de pod, nici de punte pietonală.
Un Comentariu
Anonim
exact in aceiasi situatie este si baiatul meu care locuieste la calimanesti -valcea. chiar a murit o persoana fiind luat de aluviuni dupa aceste ploi