La sfârşitul săptămânii trecute, dar şi ieri, în Piteşti au avut loc trei accidente de circulaţie soldate cu rănirea, din fericire uşoară, a tot atâtor persoane.
Pietonul era băut
Duminică seară, Denisa S., de 19 ani, din Piteşti, circula cu un BMW dinspre strada Smeurei către Războieni. În timp ce se deplasa pe strada Exerciţiu, ea l-a accidentat pe Răzvan B., de 36 de ani, din Moşoaia, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. Verificat cu etilotestul, a rezultat că pietonul era băut şi avea o concentraţie de 1,17 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar victima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată în stare de conştienţă la spital. Medicii au constatat că rănile erau uşoare şi agenţii rutieri sosiţi la locul evenimentului au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accidentat pe marcaj
Tot duminică seară, Constantin A., de 67 de ani, din Drăganu, conducea o Dacia Logan pe bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiu şi se îndrepta spre Bascov. Ajuns la intersecţia cu strada George Coşbuc, l-a acroşat pe Alexandru N., de 61 de ani, din Piteşti, care traversa strada pe marcajul pietonal. Şi acesta a fost transportat la spital, medicii constatând că, din fericire, scăpase doar cu câteva contuzii care nu ridică niciun fel de probleme. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Nu a acordat prioritate
Un alt eveniment s-a produs ieri-dimineaţă în cartierul piteştean Craiovei, fiind implicate două autoturisme. Astfel, Nicolae S., de 53 de ani, din Curtea de Argeş, cobora dinspre strada Mircea Vodă la volanul unui Renault Symbol. Din cauză că nu s-a asigurat şi nu a respectat semnificaţia indicatorului de cedare a priorităţii, s-a tamponat violent cu un Audi condus regulamentar de Dragoş V., de 26 de ani, din municipiu, care urca dinspre centru pe Calea Craiovei. Accidentul s-a soldat cu rănirea, din fericire uşoară, a Mihaelei R., de 26 de ani, din Giurgiu, pasageră pe locul din dreapta faţă în Audi, care acuza dureri la un picior. Femeia a primit asistenţă medicală de la echipajul ambulanţei SMURD sosite la faţa locului şi transportată la spital pentru investigaţii ortopedice, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.